Sfantul Ioan Carpatiul : Cuvant duhovnicesc
“Sa nu ne topim de grijile celor trebuincioase trupului, ci sa credem din tot sufletul lui Dumnezeu, cum a zis un oarecare barbat minunat: ”Incredeti-va in Domnul si va va intari’‘, si cum scrie fericitul Apostol Petru: ”Fiti cumpatati si fiti treji in rugaciuni si toata grija voastra aruncati-o asupra Domnului, caci El are grija de voi’‘.
Iar daca te mai indoiesti si nu crezi ca are grija de tine ca sa te hraneasca, priveste la paianjen si gandeste-te cat de mult se deosebeste omul de paianjen. Nimic nu este mai slab ca el, nici mai fara de putere, caci nu are averi, nu face calatorii peste mari, nu se judeca, nu se manie, nu aduna in jitnite, ci-si duce viata in desavarsita blandete, cumpatare si liniste, nu iscodeste cele ale vecinilor, ci face numai lucrurile sale, iar in ocupatia sa ramane intr-o pasnica si netulburata liniste, spunand, parca, celor ce iubesc lenea, doar atata: ‘‘Cel ce nu voieste sa lucreze nici sa nu manance!” Atata tace, incat il biruieste covarsitor si pe Pitagora, pe care Elinii il admira mai mult decat pe toti filozofii, pentru nevointa sa in infranarea limbii. Pitagora, chiar daca nu vorbea cu toti, dar vorbea in ascuns uneori cu cei mai apropiati si adeseori indruga catre boi si vulturi anumite baiguieli si aiureli; iar infranandu-se cu totul de la vin, el se folosea totusi de apa. Dar paianjenul a intrecut infranarea limbii lui Pitagora prin tacerea covarsitoare si totala si dispretuieste deodata vinul si apa. In aceasta stare linistita petrecand firavul si neinsemnatul paianjen si neingaduindu-si nicidecum sa umble pe afara, nici sa rataceasca incoace si incolo cum i se nazare prin minte, nici sa se osteneasca si sa munceasca la nesfarsit, Domnul, care ”locuieste in cele inalte si spre cele smerite priveste”, (caci nimic nu e mai smerit ca paianjenul), si-si intinde pana le el purtarea Sa de grija, ii trimite in fiecare zi mancarea aproape de ungherul lui, facand sa cada in panza lui micile musculite de care are trebuinta”.
“Dar va zice cineva dintre cei robiti lacomiei de mancare ca eu mananc foarte mult si, fiindca cheltuiesc mult, sunt silit sa ma incurc in nenumarate treburi ale vietii. Dar si acesta sa priveasca la chitii cei mari, care pasc in Oceanul Atlantic, cum sunt hraniti de Dumnezeu din belsug si niciodata nu stiu ce-i foamea. Caci fiecare din ei inghite atata hrana cat nu poate cheltui zilnic nici o cetate cu multi locuitori. ‘‘Toate, zice, catre Tine asteapta, sa le dai lor hrana la buna vreme”. Prin urmare Dumnezeu este cel ce hraneste si pe cel ce mananca mult si pe cel ce mananca putin. Auzind acestea, lasa-te intreg in seama lui Dumnezeu si a credintei, si tu cel ce ai un pantec larg si incapator, lepadand orice fel de imprastiere lumeasca si cugetul mult ingrijat, si ‘nu fi necredincios, ci credincios’.”
“Dar marele doctor este aproape ce cei ce se ostenesc. ”El poarta neputintele noastre si cu rana Sa ne-a tamaduit” si ne tamaduieste. De fata este si acum, punandu-si leacurile sale mantuitoare. Caci Eu, zice, am lovit prin parasire, dar Eu voi si tamadui. Deci sa nu te temi, caci cand mania iutimii Mele va curge, iarasi voi vindeca. Ca precum nu va uita femeia sa aiba mila de pruncii pantecelui ei, asa nici Eu nu voi uita de tine, zice Domnul. Daca mila pasarii se revarsa peste puisorii ei si-i cerceteaza in fiecare ceas, le graieste si le da hrana in ciocurile lor, cu mult mai mult se vor revarsa indurarile Mele peste fapturile mele. Dar si mai mult se revarsa mila Mea peste tine si te cercetez in taina si-ti graiesc in minte si las in cugetarea ta hrana, ca intr-un cioc de pui de randunica. Caci te hranesc cu frica mai inalta, cu dorul ceresc, cu suspine de mangaiere, cu strapungere, cu cantare, cu cunostinta mai adanca si cu anumite taine dumnezeiesti. Iar daca mint graindu-ti acestea, eu Stapanul si Parintele tau, mustra-Ma si voi rabda“.
Iar daca te mai indoiesti si nu crezi ca are grija de tine ca sa te hraneasca, priveste la paianjen si gandeste-te cat de mult se deosebeste omul de paianjen. Nimic nu este mai slab ca el, nici mai fara de putere, caci nu are averi, nu face calatorii peste mari, nu se judeca, nu se manie, nu aduna in jitnite, ci-si duce viata in desavarsita blandete, cumpatare si liniste, nu iscodeste cele ale vecinilor, ci face numai lucrurile sale, iar in ocupatia sa ramane intr-o pasnica si netulburata liniste, spunand, parca, celor ce iubesc lenea, doar atata: ‘‘Cel ce nu voieste sa lucreze nici sa nu manance!” Atata tace, incat il biruieste covarsitor si pe Pitagora, pe care Elinii il admira mai mult decat pe toti filozofii, pentru nevointa sa in infranarea limbii. Pitagora, chiar daca nu vorbea cu toti, dar vorbea in ascuns uneori cu cei mai apropiati si adeseori indruga catre boi si vulturi anumite baiguieli si aiureli; iar infranandu-se cu totul de la vin, el se folosea totusi de apa. Dar paianjenul a intrecut infranarea limbii lui Pitagora prin tacerea covarsitoare si totala si dispretuieste deodata vinul si apa. In aceasta stare linistita petrecand firavul si neinsemnatul paianjen si neingaduindu-si nicidecum sa umble pe afara, nici sa rataceasca incoace si incolo cum i se nazare prin minte, nici sa se osteneasca si sa munceasca la nesfarsit, Domnul, care ”locuieste in cele inalte si spre cele smerite priveste”, (caci nimic nu e mai smerit ca paianjenul), si-si intinde pana le el purtarea Sa de grija, ii trimite in fiecare zi mancarea aproape de ungherul lui, facand sa cada in panza lui micile musculite de care are trebuinta”.
“Dar va zice cineva dintre cei robiti lacomiei de mancare ca eu mananc foarte mult si, fiindca cheltuiesc mult, sunt silit sa ma incurc in nenumarate treburi ale vietii. Dar si acesta sa priveasca la chitii cei mari, care pasc in Oceanul Atlantic, cum sunt hraniti de Dumnezeu din belsug si niciodata nu stiu ce-i foamea. Caci fiecare din ei inghite atata hrana cat nu poate cheltui zilnic nici o cetate cu multi locuitori. ‘‘Toate, zice, catre Tine asteapta, sa le dai lor hrana la buna vreme”. Prin urmare Dumnezeu este cel ce hraneste si pe cel ce mananca mult si pe cel ce mananca putin. Auzind acestea, lasa-te intreg in seama lui Dumnezeu si a credintei, si tu cel ce ai un pantec larg si incapator, lepadand orice fel de imprastiere lumeasca si cugetul mult ingrijat, si ‘nu fi necredincios, ci credincios’.”
“Dar marele doctor este aproape ce cei ce se ostenesc. ”El poarta neputintele noastre si cu rana Sa ne-a tamaduit” si ne tamaduieste. De fata este si acum, punandu-si leacurile sale mantuitoare. Caci Eu, zice, am lovit prin parasire, dar Eu voi si tamadui. Deci sa nu te temi, caci cand mania iutimii Mele va curge, iarasi voi vindeca. Ca precum nu va uita femeia sa aiba mila de pruncii pantecelui ei, asa nici Eu nu voi uita de tine, zice Domnul. Daca mila pasarii se revarsa peste puisorii ei si-i cerceteaza in fiecare ceas, le graieste si le da hrana in ciocurile lor, cu mult mai mult se vor revarsa indurarile Mele peste fapturile mele. Dar si mai mult se revarsa mila Mea peste tine si te cercetez in taina si-ti graiesc in minte si las in cugetarea ta hrana, ca intr-un cioc de pui de randunica. Caci te hranesc cu frica mai inalta, cu dorul ceresc, cu suspine de mangaiere, cu strapungere, cu cantare, cu cunostinta mai adanca si cu anumite taine dumnezeiesti. Iar daca mint graindu-ti acestea, eu Stapanul si Parintele tau, mustra-Ma si voi rabda“.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu