Sfantul Ierarh Nectarie

Omilia IX din Comentariul la epistola către Coloseni

din “Omilii si cuvantari despre educatia copiilor”

“Cuvântul lui Hristos să locuiască cu îmbelşugare întru voi, învăţându-vă toată înţelepciunea şi povăţuindu-vă în psalmi şi în imne şi în cântări duhovniceşti, cântând prin har în inimile voastre Domnului. Şi tot ceea ce faceţi cu cuvântul sau cu fapta, toate să le faceţi întru numele Domnului Iisus, mulţumind prin El lui Dumnezeu şi Tatăl” (Col 3,16-17).

1. Îndemnându-i să fie mulţumitori le arată şi calea. Care este aceasta? Cea de care v-am grăit mai înainte. Şi ce zice? “Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu îmbelşugare”. Dar, mai bine zis, nu este numai această cale, ci şi alta. Eu v-am spus că cei care suferă cele rele trebuie să se compare cu cei care rabdă lucruri şi mai cumplite decât suferim noi şi aşa să mulţumească că nu li s-au întâmplat şi lor acele [grozăvii]. Dar acesta ce zice? „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu îmbelşugare”, adică învăţătura de credinţă, dogmele, îndemnurile [prin virtute].

În acestea nu se cuprinde nimic din viaţa aceasta, nici din bunătăţile ei. Căci dacă ne uităm [doar] la acestea [duhovniceşti], nu vom îngădui să vină [asupra noasrtă] nimic din cele rele (1). „Să locuiască”, zice, „ întru voi cu îmbelşugare”. Nu doar aşa, ci cu multă prisosinţă. Auziti voi, că sunteţi în lume şi aveţi de îngrijit femei şi copii, cum şi vouă vă porunceşte mai ales să citiţi Scripturile. Şi să n-o faceţi oricum şi cum s-o nimeri, ci cu multă sârguinţă. Căci după cum cel bogat în bani poate să sufere pagubă sau nedreptate [fiindcă are de unde plăti], aşa şi cel bogat în dogmele filozofiei(2), nu numai sărăcia, ci şi toate necazurile le va suferi cu uşurinţă şi încă cu mult mai uşor decât cel dintâi.

Pentru că în cel dintâi caz, dacă are vreo pagubă, neapărat i se va împuţina averea sau va trebui să sufere mustrări. Iar dacă acest lucru se întâmpla adesea, nu mai poate răbda. Aici însă nu este aşa. Fiindcă cugetele sănătoase noi nu le cheltuim când trebuie să suferim ceva din cele pe care nu le dorim, ci [gândurile bune] rămân pururea. Ia aminte la priceperea fericitului acestuia! Nu a zis: “Cuvântul lui Hristos să fie întru voi pur şi simplu”. Dar ce? „Să locuiască” şi încă „cu îmbelşugare, învăţându-vă întru toată înţelepciunea şi povăţuindu-vă pe voi înşivă”. Înţelepciune numeşte virtutea. Şi e firesc, căci smerita cugetare şi milostenia şi câte sunt ca acestea, înţelepciune sunt.

După cum şi cele contrare sunt lipsă de minte [anoia]. Căci cruzimea vine din lipsa de minte. Pentru aceea, în altă parte, tot păcatul îl numeşte nebunie [ajrosunh]. „Zis-a cel nebun întru inima sa: Nu este Dumnezeu”(Ps 52,1); şi iarăşi: “Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele de la faţa nebuniei mele”(Ps 37,5). Că ce este mai lipsit de minte, spune-mi, decât cel care se înveşmântează cu haine, iar pe fraţii lui îi vede goi, decât cel care hrăneşte câinii, iar chipul lui Dumnezeu îl trece cu vederea, lăsându-l în foame, decât cel care cade din orice şi se topeşte după lucrurile omeneşti ca şi cum ar fi nemuritoare, când de fapt ele nu sunt nimic?.

Aşadar, după cum nimic nu este mai lipsit de minte decât un asemenea fapt, tot aşa, nimic nu este mai înţelept decât a săvârşi virtutea. Ia aminte cum este cel înţelept: el dă din cele ce sunt pe lumea asta, este milostiv şi iubitor de oameni. Şi asta pentru că a cunoscut că firea ne este comună la toţi. A cunoscut cum să întrebuinţeze banii şi lucrurile şi că ele nu sunt vrednice de nici o atenţie raţională şi că trebuie mai degrabă să purtăm grijă de trupurile noastre decât de bani şi lucruri . Iar pentru că dispreţuieşte slava lumească este şi filosof. Fiindcă el cunoaşte [natura] lucrurilor omeneşti.

Iar filosofia este cunoaşterea lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti(4). Prin urmare, el ştie ce fel sunt cele dumnezeieşti şi ce fel cele omeneşti, iar de unele se leapădă şi pe celelalte le lucrează. El ştie să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate şi în toate[situaţiile]. Viaţa aceasta o socoteşte un nimic. De aceea nici nu se bucură pentru cele bune ale ei şi nici nu se întristează pentru cele contrare. Nu zăbovi la alt dascăl [din cei lumeşti]. Ai cuvintele lui Dumnezeu. Nimeni nu te învaţă precum acelea(5). Dascălul lumesc adeseori multe ţi le ascunde din slavă deşartă şi din invidie. Ascultaţi, vă rog, toţi cei din lume şi să aveţi Scripturile ca pe nişte leacuri ale sufletului.

Iar dacă nu vrei pe toate, măcar Noul Testament, adică Faptele Apostolilor şi Evangheliile să le ai neîntrerupt dascăli. Dacă ţi se întâmplă vreo întristare, apleacă-te în ele ca într-un cufăr cu leacuri şi ia de-acolo mângâiere. Dacă ai vreo pagubă sau moarte sau vreo pierdere a lucrurilor tale sau a celor dragi, fă la fel. Dar mai bine zis nu te apleca să iei doar câte ceva din ele, ci ia-le pe toate şi ţine-le în minte. Aceasta e pricina tuturor relelor: faptul că nu ştim Scripturile. Mergem la război fără arme. Şi atunci cum vom putea scăpa? Bine e să ne putem mântui chiar şi cu acestea. Dar fără ele n-avem [nici o şansă]. Nu aruncaţi toate astea asupra noastră. Oi sunteţi, însă nu necuvântătoare, ci cuvântătoare. Multe şi vouă vi le îngăduie Pavel.

Cei care învaţă de la alţii nu trebuie să petreacă tot timpul în starea de ucenici, fiindcă atunci nu învaţă niciodată. Dacă pururea tu eşti ucenic, niciodată nu vei pricepe [cele învăţate](6). Nu veni aşa încât tot timpul să fii ucenic, fiindcă niciodată nu vei şti şi vei fi ca un neînvăţat, învaţă şi tu pe altul. Spune-mi, nu toţi au timpuri rânduite pentru a fi ucenici? Şi asta în toate meşteşugurile şi artele. La fel şi noi, să ne stabilim un anumit timp. Căci dacă tu pururea eşti ucenic este limpede că nu ai învăţat nimic.

2.Această ocară le-a spus-o Dumnezeu iudeilor: „Încep din pântecele mamei şi învaţă până la bătrâneţe”(Is 46, 3). Dacă nu aţi aştepta tot timpul aceasta(7) nu ar fi toate atât de în urmă. Dacă cei care sunt acum ucenici ar învăţa la rândul lor pe cei care urmează să devină [creştini], ar înainta foarte mult lucrarea noastră(8) [a dascălilor], îngăduiţi şi pe alţii pe lângă voi şi aşa ne veţi fi şi nouă sprijin.

Spune-mi, dacă unii s-ar duce la grămătic(9) şi acolo ar rămâne tot timpul să înveţe literele, nu vor aduce dascălului mult chin? Până când vă vom tot vorbi despre cum să trăim? Pe vremea apostolilor nu era aşa, ci lucrurile mergeau tot timpul în progres: cei care mai întâi fuseseră ucenici deveneau dascăli ai altor ucenici. Aşa au putut înconjura lumea şi să nu se lege doar de un singur loc. La câtă învăţătură ştiţi n-ar trebui să îi ajutaţi şi pe fraţii voştri de la sate şi să vă faceţi dascăli ai acelora? Dar voi mă ţineţi pironit aici. Dacă mai întâi nu e în bună rânduială capul, degeaba ne ocupăm de restul trupului10. Iar voi toate le aruncaţi asupra noastră. Numai voi ar trebui să fiţi învăţaţi de către noi. Iar femeile şi copiii ar trebui să se înveţe de la voi. Dar voi toate le lăsaţi pe capul nostru. De aceea este osteneala multă.

„Învăţându-vă şi povăţuindu-vă în psalmi şi în imne şi în cântări duhovniceşti”.
Vezi şi grija [părintească] a lui Pavel! Pentru că cititul este ostenitor şi are multă povară, nu ne-a tras către istorii, ci către psalmi ca în acelaşi timp să-ţi şi desfătezi sufletul prin cântare şi aşa să amăgeşti osteneala, „în imne şi în cântări duhovniceşti”, zice. Acum însă copiii noştri aleg(11) cântări şi dansuri sataniceşti, precum fac bucătarii şi cei ce vând delicatesuri şi dansatorii(12). Nici unul nu ştie vreun psalm, ba acest fapt pare ruşine şi batjocură şi luare peste picior. Iar de acolo [din cele ale lumii] toate relele sunt [socotite] bune. În ce pământ este sădită planta, la fel va avea şi rodul. Dacă va fi nisipos si sărat, aşa va fi şi rodul. Dacă va fi dulce şi gras, la fel şi rodul.

Ca un izvor sunt învăţăturile(13), învaţă-l să cânte acei psalmi care sunt plini de filosofie, cum sunt cei despre întreaga înţelepciune; dar mai degrabă, mai înainte de toţi, cei care vorbesc despre a nu ne aduna cu cei răi, care sunt chiar la începutul cărţii [psalmilor].

(Căci de aceea cu asta a început şi proorocul zicând: “Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor”(Ps. 1,1); şi iar zice: „nu a şezut în adunarea deşertăciunii”(Ps. 25,4) şi: „de nimic va face înaintea Lui pe cei ce viclenesc iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte”(Ps. 14,4)). Învaţă-l psalmii care vorbesc de adunarea cu cei buni (căci şi de aceştia găseşti acolo şi multe altele), despre înfrânarea pântecelui, despre cum să-şi ţină mâinile, despre lipsa de lăcomie. Căci nimic nu sunt banii, nici slava şi câte mai sunt asemenea acestora. Când cu aceştia îl vei conduce din copilărie, câte puţin îl vei aduce şi la cele mai înalte(14). Psalmii conţin toate acestea. Iar imnele, iarăşi, nu au nimic omenesc.

După ce îl deprinzi cu psalmii, atunci introdu şi imnele, fiindcă ele sunt un lucru mai dumnezeiesc(15). Căci puterile cele de sus cântă imne. Ele nu cântă psalmi, „Nu este imn frumos în gura păcătosului”, zice [Scriptura] (Is.Sir. 15,9); şi iară zice: „ochii Mei peste credincioşii pământului ca să şadă ei împreună cu Mine”(Ps. 100,8); şi iară: „Nu va locui în mijlocul casei Mele cel ce face mândrie”(Ps. 100,9); şi iarăşi: „Cel ce umblă în cale neprihănită acesta îmi slujeşte”(Ps. 100,8). Aşadar asiguraţi-vă(16) că copiii nu se amestecă nu numai cu prietenii, dar nici măcar cu cei din casă. Fiindcă mii de rele [intră] în cei liberi când le aşezăm sclavi stricaţi. Căci dacă având parte de tată şi de iubire părintească şi de atâta filosofie, abia de scapă [nevătămaţi], dar când îi vom preda neglijenţei şi nepăsării slugilor de casă, ce va fi cu ei?(17)

Ca şi cu nişte duşmani se vor comporta acei sclavi cu ei, căci vor socoti cum să facă [ca atunci când vor creşte] să fie stăpâni mai blânzi(18). Şi pentru ca să devină astfel, îi vor creşte tâmpi şi răi şi nevrednici de a face vreun lucru cu cap [axioiudenoz logov]. Aşadar, mai înainte de toate celelalte, de acestea(19) să ne îngrijim cu sârguinţă. “Iubit-am”, zice, „pe cei ce iubesc legea Ta”(20). Către această [lege] să avem şi noi râvnă şi pe aceştia [care iubesc legea lui Dumnezeu] să-i iubim. Şi ca să aibă copiii întreagă înţelepciune [avjrosunh], să asculte pe proorocul care zice ,,Şalele mele s-au umplut de ocări”(Ps. 37,7); şi iarăşi: „Pierde-vei de la Tine pe tot cel ce desfrânează”(Ps. 72,26).

Iar că trebuie să îşi înfrâneze pântecele, să asculte iarăşi: “Şi i-a ucis pe mai mulţi dintre ei, încă fiind mâncarea în gura lor”(Ps. 77,34-35). Iar că trebuie să se înfrâneze de la a primi daruri de aici se vor învăţa: „Bogăţia de ar curge nu vă lipiţi inima de ea”(Ps. 61,10). Iar că trebuie să stăpânească slava [lumii] şi aceasta o vor afla: “Nu se va coborî dimpreună cu el după aceea slava lui”(Ps. 48,18). [Asemenea], să nu râvnească celor vicleni: „nu râvni celor ce viclenesc”(Ps. 36,l). Să socotească de nimic stăpânirile [funcţiile de conducere]: „Văzut-am pe cel necredincios înălţat şi ridicat ca cedrii Libanului; şi am trecut şi iată nu era”(Ps. 36,35-36).

De nimic să socotească cele ale vieţii de acum: “Fericit-au pe poporul care are acestea, dar fericit e poporul al cărui ajutor este Domnul Dumnezeu”(Ps. 143,15).Vor [învăţa] că păcatul nu rămâne fără urmare, ci va fi o răsplătire: “Tu vei răsplăti fiecăruia după faptele lui”(Ps. 61,11); [vor pricepe] şi de ce nu se face în fiecare zi această răsplătire: „Dumnezeu este judecător drept şi tare şi îndelung răbdător”(Ps. 7,12). [Vor afla] că cugetul smerit este un lucru bun: “Doamne nu s-a înălţat inima mea”(Ps. 130,1) şi că mândria este un rău: “De aceea i-a stăpânit pe ei mândria până la sfârşit”(Ps. 72,6) şi “Domnul le stă împotrivă celor mândri”(Pilde 3,34); şi iarăşi: “ieşi-va ca din seu nedreptatea lor”(Ps. 72,7).

[Vor şti] că milostenia e un lucru bun: “Risipit-a, dat-a săracilor. Dreptatea Lui rămâne în veac”(Ps l11,9). Că miluirea e un lucru lăudat: „Bun e bărbatul care se îndură şi împrumută”(Ps. 111,5). Şi mult mai multe sfaturi pline de filosofie vei afla acolo cum ar fi faptul că nu trebuie să vorbeşti de rău: „Pe cel care grăieşte de rău în ascuns pe aproapele său, pe acela l-am prigonit”(Ps 100,6).

Care e imnul celor de sus şi ce spun Heruvimii, ştiu cei credincioşi(21). Dar ce ziceau îngerii jos? „Slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu”(Lc. 2,14). De aceea a pus după cântările de psalmi, imnele, ca unele ce sunt un lucru mai desăvârşit.
„În psalmi”, zice, “în imne şi în cântări duhovniceşti, cântând întru har în inimile voastre Domnului”.

Aceasta o zice sau pentru că Dumnezeu ne-a dat acestea [cântările şi psalmii] din pricina harului, sau deoarece cântările [sunt cântate] în har, sau ca noi să ne povăţuim şi să ne învăţăm prin har, sau că [oamenii credincioşi de atunci] aveau aceste harisme [daruri](22) prin har; sau explicaţia este: “de la harul Duhului cântând în inimile voastre lui Dumnezeu”. Nu zice să cântăm pur şi simplu cu gura, ci cu luare-aminte. Căci asta înseamnă a cânta lui Dumnezeu; iar a cânta [numai cu gura] înseamnă a cânta aerului. Căci atunci doar se risipeşte [în aer] glasul. Să nu fie doar ca să faceţi demonstraţii [în faţa oamenilor](23).

Chiar dacă eşti în piaţă, poţi să te aduni în tine şi să cânţi lui Dumnezeu fără să te audă cineva. Fiindcă şi Moise aşa se ruga şi a fost ascultat. Că zice [Scriptura]: “Ce strigi către Mine?”(Ieş. 14,15). Şi deşi nimic nu a zis cu gura, însă striga în mintea lui dimpreună cu o inimă înfrântă. De aceea numai singur Dumnezeu l-a auzit. Cel care umblă nu este oprit pentru aceasta să se roage în inimă şi să vieţuiască sus.
„Tot ceea ce faceţi, cu cuvântul sau cu lucrul, toate în numele Domnului nostru lisus Hristos faceţi-le, mulţumind lui Dumnezeu şi Tatăl prin El”.

Că dacă vom face aşa, nu va mai fi nimic pângărit sau necurat acolo unde este chemat Hristos. Dacă mănânci, cacă bei, dacă te însori, dacă pleci undeva, toate în numele lui Dumnezeu fă-le, adică cheamă-L pe El ca ajutor. În toate, mai întâi roagă-te Lui şi apoi apucă-te de treabă. Vrei să grăieşti ceva? Fă rugăciune mai înainte. De aceea şi noi punem la începutul epistolelor numele Domnului. Că acolo unde e numele Domnului toate merg bine(24) Căci dacă numele consulilor fac sigure [şi vrednice de crezare] scrisorile, cu mult mai mult numele Domnului.

Sau [ceea ce] zice aceasta [înseamnă]: „După Dumnezeu toate să le grăiţi şi să le faceţi. Nu introduceţi pe îngeri”(25). Mănânci? Mulţumeşte lui Dumnezeu şi înainte şi după. Dormi? Mulţumeşte lui Dumnezeu şi înainte şi după. Umbli prin piaţă? Fă acelaşi lucru. Nimic lumesc să nu fie la tine. Toate fă-le în numele Domnului şi atunci toate îţi vor merge bine. Unde adaugi numele lui Dumnezeu toate sunt cum trebuie. Dacă scoţi demoni, dacă alungi boli, le vei face cu mult mai multă uşurinţă [adăugând numele Domnului]. Şi ce înseamnă „a face cu cuvântul sau cu lucrul”? Fie că gândeşti, fie că faci [efectiv](26), [lucrează împreună cu Dumnezeu]. Ascultă cum Avraam a trimis pe slujitorul lui în numele lui Dumnezeu şi David a omorât pe Goliat în numele lui Dumnezeu.

Minunat este numele Lui şi mare. Şi iarăşi, Iacob, când şi-a trimis fiii, a zis: “Dumnezeul meu să vă dea har înaintea acelui om”(Fac 43,14). Cel ce face aceasta are pe Dumnezeu ca împreună luptător [în primejdii] şi fără El nimic nu îndrăzneşte să facă. Fiindcă în caz contrar Cel Cinstit prin chemare ar fi necinstit prin uşurătatea faptelor(27). Cheamă pe Fiul şi mulţumeşte Tatălui. Căci unde este chemat Fiul este chemat şi Tatăl şi când I se mulţumeşte Acestuia [Tatălui], I se mulţumeşte şi Fiului. Acestea să le învăţăm nu numai cu vorba, ci să le împlinim şi cu fapta. Nimic nu este deopotrivă cu numele acesta. Acest nume este pretutindeni minunat. „Mir revărsat”, zice Scriptura, „este numele tău”(Cânt Cânt 1,2). Cel ce rosteşte acest nume îndată s-a umplut de bună mireasmă.

Nimeni nu poate să-L numească „Domn” pe lisus decât în Duhul Sfânt(I Cor 12,3). Acest nume lucrează atât de multe. Dacă zici “în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, cu credinţă, toate le-ai săvârşit. Ia aminte câte ai făcut! L-ai plăsmuit pe om şi ai pus în lucrare toate celelalte [câte le ai] de la botez(28). Acest nume înfricoşat porunceşte şi bolilor. De aceea diavolul a introdus numele îngerilor, pentru ca să ne întoarcă de la cinstea [dată numelui lui Iisus]. Căci ale dracilor sunt astfel de descântece. Chiar dacă înger ar fi, chiar dacă arhanghel, chiar dacă Heruvim, nu-l îngădui(29). Fiindcă nici aceste Puteri nu primesc cinstea, ci se cutremură când văd pe Stăpânul necinstit. „Eu pe tine [omule] te-am cinstit”, zice [Dumnezeu] „şi am zis “Pe Mine să Mă chemi””.

Şi tu îl necinsteşti pe El? Dar dacă tu cânţi acest „descântec”(30) cu credinţă, alungi şi bolile şi dracii, iar dacă nu alungi boala nu este din pricina neputinţei [numelui lui Iisus], ci din pricină că e de folos [să rămână acea boală]. „După măreţia Ta aşa şi lauda Ta”(Ps. 47,9), zice [Scriptura]. Prin numele acesta s-a întors lumea, s-a dezlegat tirania [satanei], diavolul a fost călcat în picioare, cerurile s-au deschis. Şi ce zic cerurile? Noi înşine ne-am născut din nou prin acest nume? Dacă îl avem strălucim. Acest nume a făcut şi mucenici şi mărturisitori. Acesta nume să-l avem ca un mare dar, ca să vieţuim în slavă şi să fim bineplăcuţi lui Dumnezeu şi să ne învrednicim de bunătăţile făgăduite celor ce-L iubesc pe El, cu harul şi cu iubirea Lui de oameni. [Amin].Sf.Ioan Hrisostom.