Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.

Sfinte Ierarhe Nectarie, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi.
"Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o în mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce. Ţine-o bine, şi urcă de pe Golgota spre Înviere!"

sâmbătă, 30 iunie 2012


Rugaciune pe timp de criza

Maria Bogdana a mai facut rost de o rugaciune de 9 zile, de la Schitul Darvari.
“Trebuie spusa de 6 ori pe zi timp de 9 zile consecutive. 9 exemplare din aceasta rugaciune vor fi depuse zilinic intr-o biserica – rugaciunea se va indeplini la sfarsitul zilei a 9-a. Nu dat gres niciodata! Este extrem de buna pentru cei care au nevoie disperata de ajutor financiar, pentru cei care au restante de exemplu la intretinere mari, datorii la banci, pentru ca astea sunt vremurile. Dorinta trebuie spusa clar si sa fie numai una singura si bineinteles trebuie ceva pozitiv,nu alte lucruri”.
vitraliu Darvari




RUGACIUNE

Inima Sfanta lui Iisus Hristos fie adorata si iubita in toate zilele, in toate timpurile pana la sfarsitul veacurilor, Amin! Inima Sfanta a lui Iisus Hristos fie laudata si slavita acum si pururea si in vecii vecilor. Amin! Binecuvantata fie inima lui Isus Hristos, Amin!

Tatal Nostru

Bucura-te Marie, cea plina de har, domnul este cu tine. Binecuvantata esti Tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, Isus! Sfanta Marie, maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre, amin!

Se spune dorinta, dar aveti grija sa nu fie o dorinta care sa aduca vreun prejudiciu altcuiva si nici sa nu fie impotriva a ceva ce Dumnezeu a creat (n.r.)

Doamne ajuta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu