Sfantul Ierarh Nectarie

Intre "a nu judeca" si "a trada"

IPS Averchie despre principiile evanghelice ale iertarii pacatelor si judecarii raului

Iertarea pacatelor a fost una din cele mai importante lucrari de mîntuire a omenirii de catre Cel ce a înviat din morti în a treia zi, Hristos datator de viata.
Iata de ce, ivindu-se în prima zi dupa Învierea Sa în fata ucenicilor Sai, Dumnezeu Înviat le-a dat pace, a suflat asupra lor si a spus: „Luati Duh Sfînt. Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute” (Ioan. 20, 19-23).
În cartea Faptele Sfintilor Apostoli vedem ca Sfintii Apostoli propovaduindu-L pe Iisus Cel Rastignit si Înviat din morti îi chemau pe ascultatorii lor la pocainta si primirea sfîntului botez pentru iertarea pacatelor lor. „Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre, si veti primi darul Duhului Sfînt” – asa chema Sf. Apostol Petru catre miile de oameni care îl ascultau de ziua Cincizecimii (Fapte. 2, 38).
Sf. Apostol Petru le spunea oamenilor în ziua vindecarii unui olog din nastere: „Deci pocaiti-va si va întoarceti, ca sa se stearga pacatele voastre” (Fapte. 3, 19). „Dumnezeu vesteste acum oamenilor ca toti de pretutindeni sa se pocaiasca, pentru ca a hotarît o zi în care va sa judece lumea pentru dreptate” (Fapte. 17, 30-31).
Iertarea pacatelor nu este neconditionata, ci anume conditionata: conditia este cainta sincera. Dupa cum vedem, Dumnezeu le-a dat ucenicilor Sai puterea de iertare a pacatelor prin Duhul Sfînt, dar în acelasi timp le-a dat puterea sa nu ierte pacatele celor care nu se caiesc cu adevarat: „Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute”.
Cît de înteleapta si de logica este aceasta morala evanghelica clara, concreta si pura în opozitie cu propaganda moderna a unei dragoste crestine false si a iertarii neconditionate care se raspîndeste nelimitat, chipurile chiar si asupra dusmanilor credintei lui Hristos, inclusiv asupra celor care lupta activ cu Biserica Sfînta si cu însasi credinta în Dumnezeu. Acestia sînt slugile fidele ale Antihristului care sta sa vina!
Pentru a-si consolida pozitiile subrede, acesti pseudopropovaduitori ai crestinismului fals recurg la cunoscutele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati” (Matei. 7, 1) care sînt deosebit de îndragite de ei, dar care nu-i împiedica sa judece crunt si sa-i învinovateasca pe cei care nu sînt de acord cu învatatura lor falsa. Aceasta învatatura reprezinta o denaturare vicleana a învataturii evanghelice, un fals care deruta si tulbura oamenii.
Pentru a întelege corect spusele Domnului trebuie sa luam aminte ca Însusi Domnul Iisus Hristos care a spus „nu judecati, ca sa nu fiti judecati” ne învata: „Nu dati cele sfinte cîinilor, nici nu aruncati margaritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce în picioare si, întorcîndu-se, sa va sfîsie pe voi” (Matei. 7, 6).
Cine sînt acesti cîini si acesti porci?
Prin acesti cîini si porci Domnul i-a avut în vedere pe oamenii depravati care nu sînt în stare sa primeasca Adevarul evanghelic, pentru care tot ce este sfînt si moral este strain si chiar neplacut, deoarece ei nu pot întelege care este pretul adevarat al acestor lucruri. Acesti oameni imorali, pacatosi si rai îsi bat joc de Adevarul evanghelic si Îl calca în picioare, îndreptîndu-si ura asupra propovaduitorilor lui, aducîndu-le nenorociri si chiar moartea.
Prin cuvintele „nu judecati, ca sa nu fiti judecati” Dumnezeu nu interzice judecarea morala a oamenilor si împartirea lor în buni si rai, ba din contra, El sfatuieste sa se faca judecata, asa cum vom vedea în continuare.
Astfel, Dumnezeu porunceste direct sa fie demascat fratele care a pacatuit. „De-ti va gresi tie fratele tau, mergi, mustra-l pe el între tine si el singur. Si de te va asculta, ai cîstigat pe fratele tau” (Matei. 18, 16).
Mai mult ca atît! La aceasta judecata crestina înteleapta asupra fratelui pacatos se cere sa fie chemati si alti frati. „Iar de nu te va asculta, ia cu tine înca unul sau doi, ca din gura a doi sau trei martori sa se statorniceasca tot cuvîntul” (Matei. 18, 16).
Aceasta nu este totul. Daca fratele insista în raul pe care-l savîrseste, trebuie sa fie anuntata Biserica, adica conducerea bisericeasca care a primit de la Însusi Domnul dreptul divin de a lega si judeca: „Si de nu-i va asculta pe ei, spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagîn si vames” (Matei. 18, 17).
Propagatorii neocrestinismului liberal modern nu accepta aceste cuvinte, deoarece sînt în opozitie cu preceptele de baza ale ideologiei lor denaturate.
Chiar daca aceste cuvinte nu plac, ele nu pot fi aruncate din Evanghelie, deoarece sînt cuvintele Domnului Nostru Iisus Hristos. Cum putem sa le ignoram?
Neocrestinii contemporani în ale caror rînduri se numara învatatii teologi si multi ierarhi înalti nu doresc sa recunoasca Evanghelia Crestina adevarata si fabrica samavolnic o evanghelie proprie, asa cum a facut stramosul ideologic al veacului întunecat, Lev Tolstoi.
Din pacate, aceste erezii sînt o mare ispita pentru multi crestini, sovaielnici în credinta adevarata si care ratacesc de pe calea lor dreapta.
Nu judecati, ca sa nu fiti judecati! Cît de atragatoare pare aceasta afirmatie în rastalmacirea neocrestina: nu te voi opri în faradelegile tale, nici tu nu-mi sta în cale! Iata ce interpretare perversa capata acest text sacru la momentul actual!
În realitate trebuie sa stim si sa luam aminte ca judecata poate fi diferita. O judecata este pacatoasa, iar alta, cum am vazut, este recomandata de însasi Evanghelia.
Judecata dreapta este fireasca. Daca nu vom judeca, nu vom putea deosebi binele de rau si vom fi cu usurinta ademeniti pe calea raului.
Sf. Ioan Botezatorul, cel nascut de femeie, sfintenia si înaltimea morala desavîrsita a caruia a fost mentionata de Mîntuitorul Însusi, vîzîndu-i pe fariseii si saducheii care veneau la el, le spunea: „Pui de vipere, cine v-a aratat sa fugiti de mînia ce va sa vina?” (Matei. 3, 7). Ce este aceasta? O judecata pacatoasa?
Singur Domnul nostru Iisus Hristos îi îndemna pe ucenicii Sai sa ia exemplu de la El si spunea: „Învatati-va de la Mine, ca sînt blînd si smerit cu inima” (Matei. 11, 29). Totodata îi numea pe pacatosii care nu vroiau sa urmeze învatatura Dumnezeiasca „pui de vipere!” si se adresa mai ales la carturari si farisei cu cuvinte taioase de condamnare: „neam viclean si desfrînat!” (Matei. 12, 39), „O, neam necredincios si îndaratnic, pîna cînd voi fi cu voi? Pîna cînd va voi suferi pe voi?!” (Matei. 17, 17). Pe carturari si farisei îi numea fatarnici, nebuni si orbi, serpi (Matei. 15, 7; 16, 3; 16, 6-12; capitolul 23), iar pe regele Irod l-a numit „vulpe” (Luca. 13, 32).
Mai mult ca atît! Stim din Evanghelie ca Domnul, fiind blînd si smerit se ruga pentru calaii sai: “Doamne, iarta-i ca nu stiu ce fac” (Luca. 23, 34) si totodata folosea cuvinte taioase si recurgea chiar la pedepse fizice aspre si hotarîte. Astfel, Iisus Hristos de doua ori i-a alungat din templu pe negustori: prima data cînd a început slujirea Sa obsteasca si a doua oara, în ajunul rastignirii Sale. Aceste evenimente ne sînt transmise foarte viu si plastic de catre sfintii evanghelisti. Domnul Iisus Hristos nu a putut rabda negustorii nerusinati care faceau negot chiar în templul Ierusalimului. Acestia erau aparati si sustinuti de clerici si chiar de sacerdotii care aveau un venit mare de pe urma negotului cu porumbei. Iisus Hristos a facut un bici din funii si a alungat din templu pe toti, cu tot cu oi si boi, iar banii tîrgovetilor i-a împrastiat si mesele lor le-a rasturnat spunînd: „Nu faceti casa Tatalui Meu casa de negustorie” (Ioan. 2, 14-17). Dupa intrarea triumfala a Sa în Ierusalim, chiar în ajunul patimilor Sale, El a alungat din templu pe negustori si cumparatori, a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele negustorilor de porumbei si a zis: „este scris: „Casa Mea, casa de rugaciune se va chema, iar voi o faceti pestera de tîlhari!” (Matei. 21, 12-13).
Ce înseamna aceasta?
Ce prapastie enorma este între Adevarul evanghelic si aceasta dragoste crestina falsa si atotiertatoare pe care o propovaduiesc liberalii neocrestini contemporani! Oare acesti oameni care se declara mai atotiubitori ca Însusi Iisus Hristos nu vor gasi cuvintele si faptele Domnului Nevinovat pacatoase si nedemne? Nu-L vor stigmatiza cu expresiile lor preferate de obscurantism, terorism, retrogradare, inchizitie etc.?
Putem crede ca Domnul nostru Unul Nascut Fiul Domnului care a venit pe pamînt pentru mîntuirea noastra a oamenilor si pentru a ne învata Purul Adevar si viata adevarata s-ar fi contrazis pe Sine Însusi si ar fi procedat invers propriei învataturi?
Sfintii ucenici si apostolii, urmînd pilda Domnului Însusi, nu se temeau sa judece la momentul potrivit pe oamenii care se opuneau Adevarului evanghelic pe care acesti sfinti îl propovaduiau. Sfintii apostoli si ucenicii Domnului înfrînau si curmau raul cu hotarîre.
Trebuie sa stim si sa luam aminte ca pentru adevaratul crestinism este straina învatatura periculoasa a lui Lev Tolstoi despre neopunerea raului (ceea ce a dus nefericita Rusie la pieire si a aruncat-o în teroarea bolsevica!): orice crestin adevarat trebuie sa fie neîmpacat cu raul, indiferent unde si la cine l-ar întîlni.
De cînd exista Biserica toti crestinii adevarati au urmat pilda lui Iisus Hristos si pe cea a Sfintilor Apostoli, au condamnat si au luptat cu raul, chiar daca au suferit lipsuri si si-au pierdut viata. Sfintii mucenici la fel au luptat cu barbarismul întunecat si cu idolatrii. Ei nu au murit pasiv pentru Numele lui Hristos, ci au condamnat dur si au actionat hotarît împotriva ereziilor si pacatosenia idolatrilor.
Sfintii Parinti ai Bisericii au luptat hotarît si fara compromisuri cu ereticii, considerîndu-i niste fiare salbatice care nu cruta turmele, cum spunea Bunul Dumnezeu. Sfintii Parinti nu-i considerau niste eretici eterodocsi (asa se exprima multi contemporani!) demni de iertare, ci îi judecau aspru, anatemizîndu-i la Sinoadele ecumenice si cele locale si, astfel, ferind dreptcredinciosii de rautatea acestor fiare.
Ce este aceasta? Este o judecata pacatoasa ori lipsa dragostei? Nu! Este o aplicare a cuvintelor sfîntului apostol: „Ce împartasire are lumina cu întunericul? Ce învoire este între Hristos si veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios?” (2 Cor. 6, 14-15).
Prin retragerea din aceasta lume parintii nostri cuviosi si sihastrii crestini condamnau oamenii care traiau în rau.
Astazi, cînd lipseste credinta în Dumnezeu, noi, crestinii fideli Mîntuitorului si Bisericii Lui Adevarate trebuie sa-i judecam cu fermitate pe necredinciosii si profanatorii nelegiuiti, pe anticrestinii înveterati care vor sa dezradacineze credinta în Dumnezeu si sa distruga Biserica Sfînta, pîngarind patria noastra si violînd lacasurile noastre sfinte.
Trebuie sa-i judecam pe toti acei care colaboreaza cu necredinciosii, cu acei care îi sustin si le întaresc puterea, ajutîndu-i astfel în intentiile lor negre.
Este oare condamnarea Antihristului si a slugilor lui fidele o judecata pacatoasa, nedreapta, oprita de Evanghelie asa cum încearca sa ne convinga desteptii neocrestini, care pretind ca detin iubirea suprema si iertarea atotcuprinzatoare?
Nu trebuie sa le permitem sa-L cleveteasca pe Domnul Nostru si Evanghelia Lui Sfînta! Nu trebuie sa permitem fariseilor sa-si atribuie o iubire mai mare ca cea, care este Întruchiparea Dragostei lui Dumnezeu si Mîntuitorul nostru!
Pentru a întelege corect cuvîntul Domnului „nu judecati, ca sa nu fiti judecati!” trebuie sa luam aminte de minunatele explicatii ale marelui parinte al Bisericii, Sf. Ioan Gura de Aur:
Mîntuitorul porunceste sa fie judecate toate pacatele, dar sa nu judece acei care sînt încarcati ei însisi de pacate si, pe deasupra, îi blameaza pe altii pentru pacate marunte. Hristos îi critica pe iudeii care judecau aspru pe fratii lor pentru niste fapte marunte, iar singuri faceau pacate grave.
Prin urmare, nu este interzisa judecata faptelor rele, ci este interzisa rautatea sufleteasca a celor care pacatuiesc, sau mai mult chiar, nu se gîndesc la mîntuirea proprie.
Nu este interzisa critica obiectiva a aproapelui si condamnarea nepartinitoare a comportamentului lui rau. Sînt condamnate bîrfele rautacioase, vorbele urîte generate de vanitate si intentii mîrsave, mîndrie si trufie, invidie si suparare.
Cu alte cuvinte, este interzisa rautatea si batjocura fata de pacatos din motive personale. Este bineplacut ca judecata sa fie dreapta, conceptuala si principiala. Evanghelia ne învata ca trebuie sa facem o apreciere calma a faptelor, sa nu fim nepasatori si sa deosebim binele de rau, sa nu permitem raului sa fie biruitor.
Propovaduitori dragostei crestine false si ai atotiertarii comit o crima groaznica, îndemnîndu-i pe cei pastoriti de ei sa nu se opuna raului, asa cum chema Lev Tolstoi.
Ce viclenie perfida si neagra!
Ce fatarnicie!
Slugile Antihristului nu vor ca crestinismul contemporan sa judece pe cineva pentru faradelegile savîrsite. Ei vor sa actioneze liber si sa pregateasca o atmosfera prielnica pentru grabnica întronare a stapînului lor.
Orice crestin cinstit si responsabil trebuie sa înteleaga ca numai Antihristul, dusmanul lui Hristos, vrea atotiertarea. El vrea ca oamenii sa nu poata deosebi binele si raul, spera ca oamenii sa accepte raul cu bucurie si sa-l primeasca pe el, Antihristul, fara lupta.
Din dragoste pentru Adevar trebuie sa luptam fara mîndrie si trufie cu pacatele proprii si cu rautatea sufletului nostru, trebuie sa demascam si sa descoperim raul peste tot.
În acest veac nerusinat si viclean avem sarcina de a pastra credinta si devotamentul nostru pentru Adevarul Evanghelic autentic si pentru Mîntuitorul Nostru Iisus Hristos Datatorul de viata, Biruitorul iadului si al mortii.
Nu trebuie sa se creada ca orice pace trebuie pretuita. Se stie foarte bine ca exista un dezacord minunat la fel cum exista si o comuniune pagubitoare de idei. Dar trebuie sa avem o pace buna, cu scop bun care sa ne uneasca cu Dumnezeu.