Sfantul Ierarh Nectarie

Despre pacatul mandriei -Ierod. Visarion Iugulesc

Mândria este începutul tuturor răutăţilor, căci din cauza mândriei a fost trântit din cer satana cu îngerii lui. Niciun păcat nu este mai nesuferit înaintea lui Dumnezeu ca mândria. El nu a suferit nici pe Lucifer când a făcut acest păcat, dărâmându-l dimpreună cu toţi îngerii lui şi făcându-i din luminaţi, draci întunecaţi.Cei mândri, încrezători în ei înşişi,sunt nesuferiţi chiar celor ce-i înconjoară, măcar că nu pot să-i vatămecu nimic. Dar cât de nesuferit trebuie să fie cel mândru înainteaCreatorului care l-a făcut.Omul mândru, de va primi de la cinevavreun ajutor la nevoie, nu mulţumeşte aceluia. Dar el, de va da cuiva unajutor, pretinde să-l laude în gura mare. Omul mândru, chiar de credeîn Dumnezeu – cum zice el – când se roagă, ia o atitudine de sfidare alui Dumnezeu. Omul mândru, când se roagă, porunceşte lui Dumnezeu, îşilaudă singur calităţile pe care nu le are, iar gândul că ar fi păcătos, edeparte de el.

Omul mândru nu se împacă decât cu cei ce-l linguşesc şi-l laudă. Omul mândru nu suferă învăţătura bună; dacă-i
faci o mustrare pentru a se îndrepta, el provoacă scandal, iar dacă cere cuiva sfat spre învăţătură, după ce l-a primit, îl auzi spunând: „Asta o ştiam şi eu !”

După cum cancerul este cea mai grea boală care distruge trupul, tot aşa mândria, slava cea deşartă, este păcatul 
care distruge sufletul. Din cauza mândriei se întunecă mintea şi vin asupra sufletului o mulţime de păcate, de boli sufleteşti, prin care se desparte omul de Dumnezeu.

Când într-un corp sângele e stricat, răsuflă în piele în diferite părţi ale trupului. Tot aşa şi mândria nu poate fi afară, până nu este înăuntru, în inimă şi în minte. Astfel, după cum rănile sunt expresia sângelui stricat, tot aşa şi mândria din afară este expresia gândurilor dinăuntru.

Mândria e fructul iubirii de sine. Omul mândru se aseamănă cu un măr care pe dinafară e roşu şi frumos dar când 
îl tai în două e plin de viermi şi putregai. Omul mândru e foarte periculos, e gol şi egoist; e foarte periculos deoarece se lasă periat, lăudat şi linguşit, rămânând orb şi surd în faţa dreptăţii şi adevărului. Adevăratul conducător este acela care nu permite subalternilor să-l laude şi să-l linguşească.

Mândria ne îndepărtează de Dumnezeu, ne izolează de durerile şi necazurile oamenilor, ne coboară din rândul oamenilor în rândul demonilor şi din Rai în Iad.
Însuşi Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri iar celor smeriţi le dă har. Când facem o faptă bună, să o acoperim cu smerenie ca să nu se răsufle şi să se strice.