Convorbiri cu Parintele Ambrozie Iurasov
Cum iti poti pastra pacea sufleteasca?
Nu este greu, trebuie doar sa-ti spui ca, ziua in care te-ai hotarat, nu vei mai fi tulburat de nimicuri, nu te vei mai supara pe aproapele si tot ce ti se va intampla vei primi cu multumire, fara a cracni, considerand greutatile ca plata pentru pacatele savarsite.Daca nu vom gandi astfel, toata viata noastra va trece degeaba:asa cum am fost (cu pacate si patimi), tot la fel vom ramane. Ca sa avem totdeauna pace in suflet trebuie trebuie sa ne lasam in grija Domnului, pentru ca El sa traiasca in noi si noi in El.Atunci cand vom trai dupa voia lui Dumnezeu si nu dupa a noastra, toate se vor aseza la locul lor, iar sufletul va avea pace, linistindu-se.
Cum sa biruim duhul lumii?
Cu totii stim cum sa facem asta, dar nu toti vrem sa si lucram a avea roade.Cunoastem teoria, dar nu o punem in practica. Stiti cum isi vorbeste omul smerit? Acesta este multumit si bucuros de toate cele date de Domnul. Daca i se da un loc unde sa poata dormi, este bucuros si pentru asta.
Odata, in zi de sarbatoare, la o manastire din Alexandria s-au adunat multi cersetori si ologi. Unii dintre ei n-au mai gasit locuri de dormit si s-au culcat pe holuri. Un monah a auzit, dupa rugaciunea de seara, prin usa intredeschisa, urmatoarele:"Doamne, Doamne, cat de mult ne iubesti si cat de bine si frumos este aici! Caci iata, am o rogojina care imi serveste drept cearsaf si plapuma. Pe lume exista atatia oameni flamanzi, iar noi am mancat, chiar daca nu pe saturate...Multi sufera de frig, insa aici este cald.Suntem liberi, pe cand unii nu pot vedea lumina zilei, avand lanturi la maini si la picioare.Doamne, cat de mare e milostivirea Ta!". Astfel Ii multumea Domnului un cersetor bolnav. Trebuie sa stim sa-I multumim Domnului pentru toate. Atunci sufletul va avea pace.
Cand imparatul Iulian Apostatul, dusman al crestinilor, distrugea credinta ortodoxa, in Capadocia traia Sfantul Vasile cel Mare. Acolo existau 17 biserici eretice ale arienilor si doar una ortodoxa.In foarte scurt timp, sfantul ierarh a lucrat in asa fel, incat a ramas doar o biserica eretica, celelalte 17 devenind ortodoxe. Cand a venit Modest, reprezentantul imparatului Iulian, a incercat sa-l convinga pe Sfantul Vasile sa inceteze propovaduirea credintei ortodoxe si sa treaca la arianism, amenintandu-l cu moartea, exilul si deposedarea de bunuri. Sfantul Vasile cel Mare a raspuns astfel: "Bogatia pe care vrei sa mi-o iei am dat-o de mult saracilor, vaduvelor si orfanilor si acum o am in lumea cealalta. Nu mai am nimic, in afara cartilor de piele. Ma ameninti cu exilul, dar Dumnezeu este pretutindeni. Oriunde as fi, acolo este si Domnul. Ma ameninti cu moartea, dar eu spre asta tind. Vreau sa parasesc cat mai repede trupul si sa ma unesc cu Domnul". Iata cum gandesc sfintii!
Ce sa fac, daca am pierdut pacea sufleteasca, dragostea?In fiecare zi imi este din ce in ce mai rau. Vreau sa fiu acelasi, ca inainte, dar sufletul a murit si nu mai inviaza.
Omul trece prin diferite perioade. La inceput, cand invata sa mearga, copilul este ajutat de parinti. El nu are inca putere sa stea in picioare. Iar cand parintii ii dau drumul, acesta sta putin si cade. La fel se intampla si cu noi. Domnul ne sustine prin harul Sau si atunci ne simtim puternici. Suntem tari in credinta si putem merge. Dar cand harul ne paraseste, cadem si nu suntem in stare sa ne ridicam singuri. De aceea nu trebuie sa ne incredem in puterile noastre, ci sa ne incredintam Domnului. Daca nu ne va ajuta Domnul nimic altceva nu ne va putea f de folos.
De ce este necesara lupta cu patimile?
Patimile biruie in noi inceputul bun, daca nu ne luptam cu ele. Si atunci cand omul se deda patimilor, acestea se aduna in numar mare. Tot ce este sfant in om moare. El isi pierde credinta, nu mai aude glasul constiintei si mintea i se intuneca. Atunci in om se salasluiesc demonii, hranindu-se cu patimile si pacatele lui. De ce trebuie sa luptam cu patimile? Inchipuiti-va ca, atunci cand naste un copil, o mama simte durere, necaz, ii este greu. Dar dupa ce s-a nascut copilul, ea simte bucurie in suflet, fiindca s-a nascut un om pe pamant...Trupul nostru este plin de patimi si de pacate care fac sufletul prizonier. Cand luptam insa cu ele si nu le dam voie sa iasa la iveala, apar necazurile. Prin aceste patimiri/dureri incepe sa traiasca sufletul.El se elibereaza de patimi, fiindu-i usor sa traiasca. Iata de ce e nevoie de durere, pentru ca, din lupta cu pacatul, sa se nasca omul cel nou pentru Imparatia cerurilor. Atunci omul incepe sa fie bucuros, uitand cum este sa te superi, sa fii indignat sau nemultumit. Omul devine sfant in interiorul sau, dar demonii nu rabda aceasta si incep ofensiva. Sfantul nu petrece niciun ceas fara a avea o ispita, fara a fi necajit de demoni. El se straduieste sa respinga atacurile lor, sa mortifice in el omul vechi, chinuindu-se pe sine pentru asta. Din aceasta cauza, multi dorm pe butuci de lemn, in loc de perne moi. Daca se obisnuiesc sa doarma si asa, incearca sa struneasca altfel carnea: dorm pe podea. Daca se obisnuiesc si cu asta, atunci dorm sezand, apoi in picioare... Au existat astfel de monahi imbunatatiti care dormeau in picioare, cu o piatra in maini. Daca adormeau si piatra cadea, se trezeau, ridicau piatra si incepeau sa se roage. Asa faceau zi si noapte. Cunosc din Lavra Sfintei Treimi din Sergheiev Posad, monahi care noaptea scriu carti pentru tipar. Daca adorm, o fac sezand si doar 20 de minute, apoi trec din nou la scris. In timpul zilei au alte ascultari, pe care le fac cu dragoste si smerenie. Astfel lupta oamenii cu patimile. Pentru a te innoi, pentru ca sufletul sa prinda viata, trebuie sa treci prin cazne, luptand cu patimile. Sarpele care incepe sa naparleasca isi cauta un loc ingust intre copaci sau pietre, intra acolo si, trecand, pielea cea veche ramane in urma, iar el iese cu piele noua. La fel si omul trebuie sa-si fixeze un drum ingust pe care sa mearga, pentru ca tot ce era vechi la el sa se innoiasca, sa devina curat, iar toata murdaria sa ramana in urma. El nu se mai supara, nu mai deznadajduieste, nu mai carteste.
Odata, unui om nu-i era nimic pe plac: mancarea nu era niciodata bine gatita, la serviciu nu era inteles, nu-i placeau autoritatile...Dar, trecand prin necazuri, s-a curatit de toate neultumirile. Nu in zadar spunea Sfantul Serafim:"Hristos a inviat, bucuria mea!" Sufletul lui iesise din omul vechi, se despatimise, iar Serafim devenise sfant si incepuse sa-i vada si pe ceilalti sfinti. Ii iubea pe toti, le cadea la picioare, ii imbratisa si ii saruta.Deoarece in sufletul sau traia Hristos, el avea dragoste pentru toti: talhari, hoti, desfranati. Iata spre ce trebuie sa tinda orice suflet ortodox!
Nu este greu, trebuie doar sa-ti spui ca, ziua in care te-ai hotarat, nu vei mai fi tulburat de nimicuri, nu te vei mai supara pe aproapele si tot ce ti se va intampla vei primi cu multumire, fara a cracni, considerand greutatile ca plata pentru pacatele savarsite.Daca nu vom gandi astfel, toata viata noastra va trece degeaba:asa cum am fost (cu pacate si patimi), tot la fel vom ramane. Ca sa avem totdeauna pace in suflet trebuie trebuie sa ne lasam in grija Domnului, pentru ca El sa traiasca in noi si noi in El.Atunci cand vom trai dupa voia lui Dumnezeu si nu dupa a noastra, toate se vor aseza la locul lor, iar sufletul va avea pace, linistindu-se.
Cum sa biruim duhul lumii?
Cu totii stim cum sa facem asta, dar nu toti vrem sa si lucram a avea roade.Cunoastem teoria, dar nu o punem in practica. Stiti cum isi vorbeste omul smerit? Acesta este multumit si bucuros de toate cele date de Domnul. Daca i se da un loc unde sa poata dormi, este bucuros si pentru asta.
Odata, in zi de sarbatoare, la o manastire din Alexandria s-au adunat multi cersetori si ologi. Unii dintre ei n-au mai gasit locuri de dormit si s-au culcat pe holuri. Un monah a auzit, dupa rugaciunea de seara, prin usa intredeschisa, urmatoarele:"Doamne, Doamne, cat de mult ne iubesti si cat de bine si frumos este aici! Caci iata, am o rogojina care imi serveste drept cearsaf si plapuma. Pe lume exista atatia oameni flamanzi, iar noi am mancat, chiar daca nu pe saturate...Multi sufera de frig, insa aici este cald.Suntem liberi, pe cand unii nu pot vedea lumina zilei, avand lanturi la maini si la picioare.Doamne, cat de mare e milostivirea Ta!". Astfel Ii multumea Domnului un cersetor bolnav. Trebuie sa stim sa-I multumim Domnului pentru toate. Atunci sufletul va avea pace.
Cand imparatul Iulian Apostatul, dusman al crestinilor, distrugea credinta ortodoxa, in Capadocia traia Sfantul Vasile cel Mare. Acolo existau 17 biserici eretice ale arienilor si doar una ortodoxa.In foarte scurt timp, sfantul ierarh a lucrat in asa fel, incat a ramas doar o biserica eretica, celelalte 17 devenind ortodoxe. Cand a venit Modest, reprezentantul imparatului Iulian, a incercat sa-l convinga pe Sfantul Vasile sa inceteze propovaduirea credintei ortodoxe si sa treaca la arianism, amenintandu-l cu moartea, exilul si deposedarea de bunuri. Sfantul Vasile cel Mare a raspuns astfel: "Bogatia pe care vrei sa mi-o iei am dat-o de mult saracilor, vaduvelor si orfanilor si acum o am in lumea cealalta. Nu mai am nimic, in afara cartilor de piele. Ma ameninti cu exilul, dar Dumnezeu este pretutindeni. Oriunde as fi, acolo este si Domnul. Ma ameninti cu moartea, dar eu spre asta tind. Vreau sa parasesc cat mai repede trupul si sa ma unesc cu Domnul". Iata cum gandesc sfintii!
Ce sa fac, daca am pierdut pacea sufleteasca, dragostea?In fiecare zi imi este din ce in ce mai rau. Vreau sa fiu acelasi, ca inainte, dar sufletul a murit si nu mai inviaza.
Omul trece prin diferite perioade. La inceput, cand invata sa mearga, copilul este ajutat de parinti. El nu are inca putere sa stea in picioare. Iar cand parintii ii dau drumul, acesta sta putin si cade. La fel se intampla si cu noi. Domnul ne sustine prin harul Sau si atunci ne simtim puternici. Suntem tari in credinta si putem merge. Dar cand harul ne paraseste, cadem si nu suntem in stare sa ne ridicam singuri. De aceea nu trebuie sa ne incredem in puterile noastre, ci sa ne incredintam Domnului. Daca nu ne va ajuta Domnul nimic altceva nu ne va putea f de folos.
De ce este necesara lupta cu patimile?
Patimile biruie in noi inceputul bun, daca nu ne luptam cu ele. Si atunci cand omul se deda patimilor, acestea se aduna in numar mare. Tot ce este sfant in om moare. El isi pierde credinta, nu mai aude glasul constiintei si mintea i se intuneca. Atunci in om se salasluiesc demonii, hranindu-se cu patimile si pacatele lui. De ce trebuie sa luptam cu patimile? Inchipuiti-va ca, atunci cand naste un copil, o mama simte durere, necaz, ii este greu. Dar dupa ce s-a nascut copilul, ea simte bucurie in suflet, fiindca s-a nascut un om pe pamant...Trupul nostru este plin de patimi si de pacate care fac sufletul prizonier. Cand luptam insa cu ele si nu le dam voie sa iasa la iveala, apar necazurile. Prin aceste patimiri/dureri incepe sa traiasca sufletul.El se elibereaza de patimi, fiindu-i usor sa traiasca. Iata de ce e nevoie de durere, pentru ca, din lupta cu pacatul, sa se nasca omul cel nou pentru Imparatia cerurilor. Atunci omul incepe sa fie bucuros, uitand cum este sa te superi, sa fii indignat sau nemultumit. Omul devine sfant in interiorul sau, dar demonii nu rabda aceasta si incep ofensiva. Sfantul nu petrece niciun ceas fara a avea o ispita, fara a fi necajit de demoni. El se straduieste sa respinga atacurile lor, sa mortifice in el omul vechi, chinuindu-se pe sine pentru asta. Din aceasta cauza, multi dorm pe butuci de lemn, in loc de perne moi. Daca se obisnuiesc sa doarma si asa, incearca sa struneasca altfel carnea: dorm pe podea. Daca se obisnuiesc si cu asta, atunci dorm sezand, apoi in picioare... Au existat astfel de monahi imbunatatiti care dormeau in picioare, cu o piatra in maini. Daca adormeau si piatra cadea, se trezeau, ridicau piatra si incepeau sa se roage. Asa faceau zi si noapte. Cunosc din Lavra Sfintei Treimi din Sergheiev Posad, monahi care noaptea scriu carti pentru tipar. Daca adorm, o fac sezand si doar 20 de minute, apoi trec din nou la scris. In timpul zilei au alte ascultari, pe care le fac cu dragoste si smerenie. Astfel lupta oamenii cu patimile. Pentru a te innoi, pentru ca sufletul sa prinda viata, trebuie sa treci prin cazne, luptand cu patimile. Sarpele care incepe sa naparleasca isi cauta un loc ingust intre copaci sau pietre, intra acolo si, trecand, pielea cea veche ramane in urma, iar el iese cu piele noua. La fel si omul trebuie sa-si fixeze un drum ingust pe care sa mearga, pentru ca tot ce era vechi la el sa se innoiasca, sa devina curat, iar toata murdaria sa ramana in urma. El nu se mai supara, nu mai deznadajduieste, nu mai carteste.
Odata, unui om nu-i era nimic pe plac: mancarea nu era niciodata bine gatita, la serviciu nu era inteles, nu-i placeau autoritatile...Dar, trecand prin necazuri, s-a curatit de toate neultumirile. Nu in zadar spunea Sfantul Serafim:"Hristos a inviat, bucuria mea!" Sufletul lui iesise din omul vechi, se despatimise, iar Serafim devenise sfant si incepuse sa-i vada si pe ceilalti sfinti. Ii iubea pe toti, le cadea la picioare, ii imbratisa si ii saruta.Deoarece in sufletul sau traia Hristos, el avea dragoste pentru toti: talhari, hoti, desfranati. Iata spre ce trebuie sa tinda orice suflet ortodox!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu