Iertarea aproapelui, cea mai grea porunca?
Ultimul ragaz duhovnicesc dinaintea inceperii Sfantului si Marelui Post il constituie duminica izgonirii lui Adam din Rai. Numele ei ne presara in suflet tristete, caci, odata cu Adam cel izgonit, ne tanguim si noi insine pentru multele scaderi ori inselari vrajmase ce ne-au alungat din iubirea si milostivirea lui Dumnezeu. Nevointele ascezei se transforma, asadar, intr-o incercare de a redobandi partasia la mila si binecuvantarea Sfintei Treimi.Evanghelia citita ne indeamna sa fim smeriti, milostivi, caci, potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur, fara smerenie, plasmuitoare de adevarata pocainta, si fara milostenie, nascatoare de fapte bune, postul nu va reusi sa ajunga la cer. In mod deosebit ni se atrage atentia asupra unei virtuti speciale:"de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre"(Matei 6, 14-15).Pare complicat! Din ce cauza ne reaminteste cu atata staruinta sa iertam, indeosebi acum, la inceput de post? Mergem la biserica, dam milostenie, deschidem adeseori cartea de rugaciuni, nu e suficient?"De ce ar trebuii sa ma umilesc cerand iertare?" s-ar intreba unii. Oare a cere iertare este chiar umilinta? Se pare ca, pentru cei care gandesc astfel, este o piatra de poticneala. Se pune intrebarea:din ce pricina uneori ne vine atat de greu sa iertam? Si atunci cand o facem, mai mult de gura duhovnicului, nu izbutim sa indepartam toate urmele rautatii din suflet. Iertam, dar nu uitam! Or, daca nu uitam, inseamna ca nu am iertat din inima, ca nu am extirpat radacina raului din interiorul nostru, care in scurt timp va zamisli iarasi in noi resentimente, ura ori dispret.Cu totii rostim rugaciunea "Tatal nostru"zicand:"si ne iarta noua greselile noastre precum iertam si noi gresitilor nostri."(Matei 6, 12).Adesea ne spunem mecanic rugaciunile, fara atentie la continutul lor. Imi amintesc de o memorabila intamplare petrecuta la Sihastria.Parintele Cleopa, iesit in fata smeritei sale chilii, a inceput sa ne vorbeasca. Dintre pelerini, o credincioasa isi ridica glasul, rugandu-l pe luminatul calugar sa o invete cum sa procedeze, caci, avand un litigiu din pricina unui petic de pamant, nu reusea sa se impace cu megiesii sai, iertandu-i. Cu vorba ca de tunet, inteleptul duhovnic ii raspunse:"sa nu indraznesti sa mai spui Tatal nostru pana nu te impaci!""De ce?"intreba nedumerita pelerina."Atunci cand glasuiesti si ne iarta noua greselile noastre precum iertam si noi gresitilor nostri, de fapt Ii ceri lui Dumnezeu sa te ierte numai cand si tu poti ierta. Iar daca tu nu poti ierta iti ceri singura osanda. "Spasita, femeia puse capul in pamant, gandindu-se, probabil, ca de cate ori rostise "Tatal nostru" isi ceruse, de fapt, pedeapsa pentru neputinta de a se fi impacat cu hotarnicii.
Cutremurator!Nu primim iertare daca ne dovedim incapabili s-o dam.In masura in care ne place sa avem vrajmasi, Ii cerem lui Dumnezeu sa ni Se arate dusman. Sunt cuvinte grele, dar veridice caci Mantuitorul Hristos nu glumea, nici nu arunca vorbe in vant. De am reflecta in fiecare zi la posibilitatea ca Dumnezeu sa ne devina adversar, prin propria noastra ruga, cred ca am ezita sa mai rostim Rugaciunea Domneasca, iar daca am face-o, am sari cu siguranta cererea a cincea. Oare din ce pricina Domnul a conditionat iertarea Lui de cea acordata de noi celor care ne-au facut vreun rau voit sau inconstient? Raspunsul ni-l ofera Sfantul Maxim Marturisitorul:"Mila lui Dumnezeu se ascunde in milostivirea noastra fata de aproapele".Asa stand lucrurile, vom fi tentati sa rostim mai usor:"Iarta-ma!"
Ce simplu ar fi sa spui:"Iarta-ma!"Insa Domnul cunoaste superficialitatea omului, tendinta de a insela.Cati nu marturisesc duhovnicului:"Parinte, nu am dusmani.I-am iertat", dar in realitate continua razboiul cu semenii deveniti inamici, alimentand rautatea, invidia, razbunarea. Omeneste vorbind, ne vin multe necazuri, suparari, jicniri din partea apropiatilor.In deplina sinceritate cu noi insine, fiecare trebuie s-o recunoastem raspicat:"suntem oameni, iar nimic din ce este omenesc nu ne este strain", caci si noi, la randul nostru, poate am zavistuit, am osandit sau am urat. Cu toate acestea, la Taina Pocaintei, unii marturisesc, cu o inconstienta vecina cu sinuciderea duhovniceasca, faptul ca nu dusmanesc pe nimeni. Tagaduind adevarul la spovedanie, aparenta se vadeste favorabila celui ce a incercat sa-L insele pe Tatal Ceresc: duhovnicul ii da deslegare pentru impartasanie.Cu orgoliu, va pasi tantos catre dumnezeiescul potir, iar slujitorul altarului ii va da cereasca hrana, Sfantul Trup si Sange al Domnului. Cunoscutii il vor aprecia:"Uite un bun crestin! S-a spovedit, s-a impartasit!"Amara inselare!Hristos nu Se lasa "rapit", nici pacalit.De aceea a rostit:"de nu veti ierta din inima fratelui, nu veti fi iertati!"(Matei 18, 35).Ce presupune iertarea din inima?Parintii duhovnicesti ne invata ca ea nu trebuie sa fie o simpla declaratie, formala sau conjuncturala. "Iarta-ma si Dumnezeu sa te ierte!" implica o participare totala a fiintei omenesti in a sterge raul sau supararea din toata fiinta.Iertarea adevarata trebuie sa coboare in suflet iubirea si puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au savarsit sau ne-au dorit raul. Ca sa putem uita definitiv vatamatoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat, trebuie sa ne asumam o lupta launtrica, o rastignire a poftei filistine de razbunare, a ispitei de a riposta la rautate cu rautate.Ce-i drept, nu-ti vine usor sa-i ierti pe cei care, poate, ti-au distrus viata. Dar, daca Domnul a cerut aceasta, cu siguranta ca se poate implini, caci El nu a impovarat fiinta umana cu imperative utopice.Iar daca, la inceput, nu reusim sa indeplinim porunca, sa-L rugam pe Hristos sa ne ajute. La ceea ce noi nu izbutim, sa-L chemam pe El sa puna umarul, ca sa trecem peste piatra de poticneala,Numai asa vom simti cum sufletul nostru inviaza din legaturile pacatelor, ale egoismului si mandriei, caci, iertarea sincera a greselilor altora intrezareste o slefuire a sufletului nostru dupa iubirea milostiva a Domnului nostru Iisus Hristos.Sa-I cerem Lui sa ne daruiasca puterea sau virtutea de a ierta pe altii asa cum Dumnezeu ne iarta pe noi.
Asadar, cand ne simtim tentati sa nu iertam, sa tinem manie, sa ne razbunam, bine ar fi sa ne amintim de cuvintele Mantuitorului Hristos:"Sluga vicleana, toata datoria ti-am iertat-o pentru ca M-ai rugat.Nu se cadea, oare, ca tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si Eu am avut mila de tine?"(Matei 18, 32-33).Sa ne cutremuram de sentinta rostita in aceeasi pilda evanghelica, gandindu-ne ca ar putea fi pronuntata pentru noi:"Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i
va plati toata datoria.Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta - fiecare fratelui sau - din inimile voastre"(Matei 18, 34-35).
Arhim.Mihail Daniliuc (Sursa:Doxologia)
Cutremurator!Nu primim iertare daca ne dovedim incapabili s-o dam.In masura in care ne place sa avem vrajmasi, Ii cerem lui Dumnezeu sa ni Se arate dusman. Sunt cuvinte grele, dar veridice caci Mantuitorul Hristos nu glumea, nici nu arunca vorbe in vant. De am reflecta in fiecare zi la posibilitatea ca Dumnezeu sa ne devina adversar, prin propria noastra ruga, cred ca am ezita sa mai rostim Rugaciunea Domneasca, iar daca am face-o, am sari cu siguranta cererea a cincea. Oare din ce pricina Domnul a conditionat iertarea Lui de cea acordata de noi celor care ne-au facut vreun rau voit sau inconstient? Raspunsul ni-l ofera Sfantul Maxim Marturisitorul:"Mila lui Dumnezeu se ascunde in milostivirea noastra fata de aproapele".Asa stand lucrurile, vom fi tentati sa rostim mai usor:"Iarta-ma!"
Ce simplu ar fi sa spui:"Iarta-ma!"Insa Domnul cunoaste superficialitatea omului, tendinta de a insela.Cati nu marturisesc duhovnicului:"Parinte, nu am dusmani.I-am iertat", dar in realitate continua razboiul cu semenii deveniti inamici, alimentand rautatea, invidia, razbunarea. Omeneste vorbind, ne vin multe necazuri, suparari, jicniri din partea apropiatilor.In deplina sinceritate cu noi insine, fiecare trebuie s-o recunoastem raspicat:"suntem oameni, iar nimic din ce este omenesc nu ne este strain", caci si noi, la randul nostru, poate am zavistuit, am osandit sau am urat. Cu toate acestea, la Taina Pocaintei, unii marturisesc, cu o inconstienta vecina cu sinuciderea duhovniceasca, faptul ca nu dusmanesc pe nimeni. Tagaduind adevarul la spovedanie, aparenta se vadeste favorabila celui ce a incercat sa-L insele pe Tatal Ceresc: duhovnicul ii da deslegare pentru impartasanie.Cu orgoliu, va pasi tantos catre dumnezeiescul potir, iar slujitorul altarului ii va da cereasca hrana, Sfantul Trup si Sange al Domnului. Cunoscutii il vor aprecia:"Uite un bun crestin! S-a spovedit, s-a impartasit!"Amara inselare!Hristos nu Se lasa "rapit", nici pacalit.De aceea a rostit:"de nu veti ierta din inima fratelui, nu veti fi iertati!"(Matei 18, 35).Ce presupune iertarea din inima?Parintii duhovnicesti ne invata ca ea nu trebuie sa fie o simpla declaratie, formala sau conjuncturala. "Iarta-ma si Dumnezeu sa te ierte!" implica o participare totala a fiintei omenesti in a sterge raul sau supararea din toata fiinta.Iertarea adevarata trebuie sa coboare in suflet iubirea si puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au savarsit sau ne-au dorit raul. Ca sa putem uita definitiv vatamatoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat, trebuie sa ne asumam o lupta launtrica, o rastignire a poftei filistine de razbunare, a ispitei de a riposta la rautate cu rautate.Ce-i drept, nu-ti vine usor sa-i ierti pe cei care, poate, ti-au distrus viata. Dar, daca Domnul a cerut aceasta, cu siguranta ca se poate implini, caci El nu a impovarat fiinta umana cu imperative utopice.Iar daca, la inceput, nu reusim sa indeplinim porunca, sa-L rugam pe Hristos sa ne ajute. La ceea ce noi nu izbutim, sa-L chemam pe El sa puna umarul, ca sa trecem peste piatra de poticneala,Numai asa vom simti cum sufletul nostru inviaza din legaturile pacatelor, ale egoismului si mandriei, caci, iertarea sincera a greselilor altora intrezareste o slefuire a sufletului nostru dupa iubirea milostiva a Domnului nostru Iisus Hristos.Sa-I cerem Lui sa ne daruiasca puterea sau virtutea de a ierta pe altii asa cum Dumnezeu ne iarta pe noi.
Asadar, cand ne simtim tentati sa nu iertam, sa tinem manie, sa ne razbunam, bine ar fi sa ne amintim de cuvintele Mantuitorului Hristos:"Sluga vicleana, toata datoria ti-am iertat-o pentru ca M-ai rugat.Nu se cadea, oare, ca tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si Eu am avut mila de tine?"(Matei 18, 32-33).Sa ne cutremuram de sentinta rostita in aceeasi pilda evanghelica, gandindu-ne ca ar putea fi pronuntata pentru noi:"Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i
va plati toata datoria.Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta - fiecare fratelui sau - din inimile voastre"(Matei 18, 34-35).
Arhim.Mihail Daniliuc (Sursa:Doxologia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu