Sfantul Ierarh Nectarie

Balsam pentru suflet !

O gustare cu Dumnezeu

A fost odata un baietel care a dorit foarte mult sa il intalneasca pe Dumnezeu si s-a gandit el intr-o zi sa porneasca in cautarea Lui. Stia foarte bine ca nu o sa fie o simpla plimbare, asa ca inainte de a porni si-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri si cu multe sticlute cu apa, sa-si mai potoleasca foamea si setea din cand in cand.
Cand a fost la cateva blocuri departare de casa lui a zarit un parc mare si umbros, si s-a gandit sa-si traga putin suflul inainte de a porni iar la drum. S-a asezat pe o banca langa un batran amarat care se uita atat de plictisit la porumbeii ce scormoneau si ei asfaltul, in speranta ca or mai gasi cate ceva de-ale gurii.
Baietelul si-a pus valiza in brate si a scos din ea o sticluta de apa si cand sa se serveasca a fost intrerupt de privirea batranului, care se uita la el cu o flamanzeala de parca vroia sa il manance cu tot cu papuci. Facandu-i-se mila, baiatul i-a oferit acestuia cateva dulciuri, iar drept rasplata batranul i-a oferit un zambet.
Atat de incredibil si de radiant a fost zambetul batranului, incat baietelul i-a oferit si o sticluta cu apa doar, doar va mai primi inca un zambet atat de frumos. Fara nici o ezitare si fara nici o retinere, batranul i-a mai zambit inca o data copilului.
Toata dupa-amiaza intreaga au stat acolo pe banca, mancand si band, fara sa isi spuna vreun cuvant unul celuilalt. Pe cand se innopta, baiatul simti prezenta oboselii si se hotari sa o ia catre casa, cu gandul ca isi va continua calatoria in urmatoarea zi. Nici nu apuca bine sa faca cativa pasi ca da fuguta inapoi sa-l imbratiseze pe colegul sau de banca. Batranul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi inapoi a fost cel mai frumos zambet pe care l-a vazut copilul in acea zi.
Ajuns acasa, mama baiatului il intampina. Surprinsa de expresia fetei plina de fericire a copilului ei, nu se rabda sa nu il intrebe: “Ce ai facut tu azi de esti asa de fericit? Cine ti-a adus aceasta fericire?”
Copilul ii raspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Si inainte ca mama lui sa apuce sa ii raspunda, a mai adaugat: “Stii ceva? Are cel mai frumos zambet dintre toate pe care le-am vazut vreodata!”
Intre timp, batranul a ajuns si el acasa si copilul sau, observand privirea pasnica a tatalui, nu a ezitat sa nu il intrebe: “Tata, ce ai facut azi de esti asa fericit? Cine ti-a adus aceasta fericire?”
El i-a raspuns fiului sau: “Am mancat in parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Si inainte ca fiul sau sa apuce sa ii raspunda, el a adaugat:” Stii ceva? Este mult mai tanar decat am crezut!” 

 

 
Mare lucru este prietenia! Atât de mare, încât nimeni nu ar putea să o înveţe de la altul, nici nu ar putea vreun cuvânt să o înfăţişeze, în afara trăirii ei. Acest lucru a produs ereziile, acest fapt îi face pe păgâni sa fie încă păgâni? Prietenul nu vrea să poruncească, nici să conducă ci are bucurie mai degrabă dacă este condus şi i se porunceşte. El vrea mai degrabă sa dăruiască decât să primească vreun dar Căci el iubeşte pe prieten şi nu se mai satură de dorirea lui. Aşa de mult îl iubeşte. Nu se desfată aşa de mult când i se face lui bine, ca atunci când face el bine. Vrea mai degrabă ca acela să fie mai presus decât să-i fie datornic. Vrea mai degrabă ca el să-i fie datornic aceluia decât să-l aibă ca datornic. Şi vrea să-i dăruiască, dar nu vrea să pară că dăruieşte, ci că de fapt îi este dator celuilalt.
Sfantul Ioan Gura de Aur.


Prietenii sunt ca si curcubeul: iti lumineaza viata cand ai trecut printr-o furtuna.  

 

Cel ce din graba si nu din dispret pierde un lucru fara sa vrea, este osândit si el? Unul ca acesta trebuie sa se ocarasca pe sine si sa ceara de la Dumnezeu iertare ca unul ce a fost fara de grija. (în aceasta se arata ca lucrurile nu sunt de la noi, ci daruri ale lui Dumnezeu si dispretuindu-le noi, Îl dispretuim pe cel ce ni le-a daruit. Multe din ele poarta însa întiparite si munca semenilor nostri si astfel îi dispretuim în acelasi timp si pe ei în efortul lor prin neglijenta noastra.) 

 

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI PLÂNGĂTOAREA DE LA BOIAN


O, Preabinecuvântată Fecioară, Maica Împăratului ceresc şi Împărătrasa lumii, Ceea ce neîncetat verşi lacrimi de întristare pentru lume şi cu rugăciunile Tale ne ajuţi pe noi cei împotmoliţi în mlaştina păcatelor să ajungem la limanul mântuirii, auzi suspinurile noastre şi cu îndrăzneala Ta de Maică ia în mâinile Tale viaţa noastră şi cazi la tronul Celui Preaînalt cerând mântuire sufletului nostru întunecat de patimi. Ca pe oaia cea rătăcită ridică-mă şi pe mine de pe calea fărădelegilor şi du-mă în staulul ceresc al celor mântuiţi. Icoana Ta cea de minuni izvorâtoare să reverse şi mie, celui însetat de mântuire, râuri de tămăduiri şi să curăţească mintea mea rănită de gândurile patimilor lumeşti, făcându-o primitoare de taine luminate. Inima mea cea împovărată cu grijile acestei lumi o uşurează şi o încinge cu legătura rugăciunii spre păzire de toată lucrarea diavolească. Înfrânează mişcările necuviincioase ale inimii mele cu gândul blândeţii şi alungă de la mine norul patimilor, stălucindu-mi lumina iubirii de oameni.
Vezi necazurile inimii noastre, vezi încercările care ne trag spre întristare şi cu lumina rugăciunii Tale risipeşte tot întunericul necredinţei. Pe cei bolnavi îi ridică din patul suferinţei, pe cei strâmtoraţi de necazuri îi du la lărgimea credinţei în ajutorul cel dumnezeiesc, celor nepricepuţi întinde-le mâna Ta milostivă şi îi ridică la vederea tainelor celor mai presus de minte, pe cei neputincioşi îi întăreşte, pe cei ce cer de la Tine cu nădejde cele de folos spre sporirea duhovnicească îi auzi şi arată-Te grabnică Mijlocitoare spre ajutor. Şterge lacrimile celor din nevoi şi din paharul bucuriei Fiului Tău îi împărtăşeşte. Picăturile rugăciunilor noastre le primeşte cu milă şi toate cele de folos spre mântuire ni le dăruieşte. Cu neîncetata Ta rugăciune pentru noi agoniseşte nouă sfârşit cu pace şi întru pocăinţă, ca şi de chinurile cele veşnice să ne izbăvim şi partea fiilor Împărăţiei să moştenim împreună cu toţi Sfinţii în veci. Amin.
 

 

Rugăciunea mamei


Copilaşi din toată lumea, ştiţi voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu ştiţi? Sigur! N-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii sfinte
Îşi şopteşte-n blânde şoapte rugăciunea ei fierbinte.

Uite-aşa grăieşte dânsa: " Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânşii?...Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Şi îndur atât noianul de dureri fără de nume!

I-am culcat şi-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Şi te rog, Măicuţă sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătăţii tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele şi nici pleoapele muiete.

Şi le-adu în suflet raiul liniştit al vieţii tale
Şi mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli, îndreptând spre mine paşii
Cum i-ndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngeraşii"