Sfantul Ierarh Nectarie

Demnitatea nu stă în bogăție sau în lipsa ei

Fapte bune - Încurajare

Una din cititoarele noastre ne-a rugat să scriem un articol despre sărăcie şi ispitele tinerilor care au posibilităţi materiale reduse. N-am crescut într-o familie săracă dar nici într-una bogată. Părinţii mei au fost şi sunt oameni de rând, cu venituri medii şi s-au chinuit să facă totul în viaţă cu salariile lor de angajaţi la Combinatul Siderurgic din Galaţi. Nu am experienţa lipsurilor materiale de strictă necesitate dar am experienţa unui trai decent, nu de puține ori presărată cu datorii și greutăţi. Trăind în comunism părinţii mei n-au fost ancoraţi în viaţa Bisericii şi din acest motiv nu aveau conştiinţa modelului suprem de demnitate umană, Iisus Hristos. Totuşi, provenind din mediul rural erau conştienţi că omul trebuie să-şi câştige demnitatea prin muncă, hărnicie, onestitate, bună înţelegere şi devotament faţă de familie şi locul de muncă. Din experienţa vieţii mele, pot spune că majoritatea oamenilor nu judecă şi discreditează pe cei săraci ci pe cei cu fapte de ruşine: pe beţivi, pe hoţi, pe desfrânaţi, pe corupţi, pe ucigaşi, pe toţi cei imorali care prin acţiunile lor creează suferinţă în jur. Aşa se face că şi-n societăţile secularizate, unde oamenii au pierdut relaţia cu Dumnezeu, şi acolo omul este discreditat pentru fapte de ruşine, nu pentru sărăcia lui. Sărăcia poate fi înfierată atunci când este o consecinţă a lenei, dar dacă e o stare de fapt datorată condiţiilor care nu ţin de voia ta (foamete, secetă, catastrofe naturale, criză economică, etc.) atunci e de înţeles. Haideţi să vorbim puţin despre cum vede Dumnezeu această stare de sărăcie a oamenilor. În primul rând trebuie să precizăm că sărăcia unei părţi din populaţia globului pământesc e cauzată de zgârcenia şi lăcomia celorlalţi. Este destulă mâncare pe acest pământ. Noi europenii avem un coş zilnic de mâncare, de câteva ori mai scump decât masa umilă a unei persoane din Africa. Deasemenea sunt destule haine pe pământ pentru toţi... Sunt aşa de multe hainele aruncate de europeni şi americani la gunoi încât cred că ar fi de ajuns să îmbrace toţi oamenii goi din întreaga lume. Astfel, sărăcia e doar un aspect negativ al relaţie dintre oameni pe acest pământ şi nicidecum o problemă de resurse. Dumnezeu a zis "creşteţi şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l" fără să pună limita creşterii noastre. El este gazda, El se ocupă de ce va pune la dispoziție invitaţilor, şi nu noi. Astfel, sărăcia este o consecinţă a căderii omului în păcat. Sărăcia apare în multe situaţii: din cauza patimilor, din cauza despărţirilor şi certurilor în familie şi în conflictele de muncă, din cauza orgoliilor prea mari, din cauza lenei, dar care toate își au izvorul în depărtarea omului de Dumnezeu. Spune psalmistul David că "tânăr am fost, acum sunt, iată, bătrân şi nu l-am văzut pe cel drept părăsit, şi nici seminţia lui cerşind pâine” (Ps. 36, 25). Omul apropiat de Dumnezeu, omul credincios şi harnic, cu viaţă curată, nu rămâne niciodată fără cele necesare vieţii, Dumnezeu mereu purtându-i de grijă şi binecuvântându-l cu atâtea bunătăţi materiale şi sufleteşti. Eu personal sunt convins că omul care cere în rugăciune zilnic pâinea cea de toate zilele o şi primeşte, ba chiar din belşug. Am auzit spunându-se că sunt familii cu mulţi copii care, deşi sunt credincioşi mor de foame. Nu este de ajuns să frecventezi Biserics ci trebuie să te lepezi şi de patimi. Poate sărăcia lor e un semnal de alarmă pentru starea lor sufletească. În Vechiul Testament Avraam, Iosif, David, Solomon, Iov şi alţii, au primit bunăstarea lor ca urmare a stării lor de curăţie. Erau oameni drepţi înaintea lui Dumnezeu şi bogăţia era o binecuvântare a Lui revărsată din belşug. Totuşi, chiar dacă sărăcia este o consecinţă a păcatelor noastre, Dumnezeu în înţelepciunea Lui se foloseşte de sărăcie şi de bogăţie pentru a ne mântui pe toţi. Bogaţii se mântuiesc prin milostenie şi nelipirea sufletului de bani iar săracii prin recunoştinţa şi rugăciuni aduse lui Dumnezeu pentru binefăcătorii lor. Dar șii bogăţia şi sărăcia sunt temporare, pentru că în Împărăţia Cerurilor intrăm doar cu noi înşine şi cu felul în care experienţa vieţii ne-a schimbat, aşa cum actorii dintr-o piesă de teatru când ies de pe scenă rămân doar cu prestaţia lor, dezbrăcându-şi costumele de regi sau ţărani. În Împărăţia Cerurilor rămân doar faptele noastre şi iubirea pe care am dobândit-o trăind printre oameni. Cele materiale au fost doar o recuzită pentru a ne ajuta să ne jucăm rolul pe scena mântuirii acestei lumi şi nicidecum un scop în sine. Aşa cum actorii nu pleacă acasă cu costumele, la fel nici noi nu putem intra în Împărăţia Cerurilor cu bogăţiile sau lipsurile noastre. Ba mai mult, Hristos Domnul ne îndeamnă să ne lepădăm de cele materiale încă de aici, dacă voim să fim desăvârșiți: "Vinde tot ce ai şi împarte-le săracilor şi vei avea comoară în cer; şi vino, urmează-Mi Mie", bine ştiind că ne legăm uşor sufletul de cele materiale. În monahism sărăcia e un vot esenţial pe drumul mântuirii iar sfinţii părinţi vorbesc de sărăcie ca de o stare la care trebuie să ajungem toţi, lepădând cu totul cele ale lumii. Aşa se face că în perspectiva lui Dumnezeu şi bogăţia poate fi o binecuvântare şi te poate apropia de Împărăţia Cerurilor, dar asta cu anevoie şi doar cu ajutorul Lui. Iar sărăcia de bunăvoie este o premiză a stării omului desăvârşit. În consecinţă tinerii săraci nu ar trebui să se simtă împovăraţi de sărăcia lor, bine ştiind că e o stare la care suntem cu toţii chemaţi. Cei care deja sunt săraci au un mare avantaj în faţa celorlalţi pe drumul mânturii, dar asta doar dacă-şi asumă sărăcia ca pe o cruce şi o suferinţă prin care te poţi mântui. Nu este bogat cel ce are cât mai multe ci acela care are nevoie de cât mai puţine. Deci un tânăr sărac care învaţă să trăiască având resurse puţine va fi mai fericit decât un bogat care vrea tot mai mult. Nu sărăcia e povară şi ruşine ci lenea, zgârcenia şi tot păcatul. Tinerii săraci pot căpăta respectul semenilor lor prin credinţa în Dumnezeu, prin bună cuviinţă, prin blândeţe, prin hărnicie şi prin toate faptele bune. Un astfel de om va fi repede observat de cei din jurul lui şi va fi luat ca om de încredere, va primi responsbilități, şi uşor uşor eforturile lui vor fi răsplătite din belşug şi nu va mai trăi în lipsuri. Omul credincios, atent mereu să nu păcătuiască, chiar sărac de ar fi, e un om demn, vrednic de aprecierea Lui Dumnezeu şi a semenilor săi. Sunt multe de spus despre sărăcie, sunt multe situaţii care pot fi date sub titlu de excepţie dar esenţial este să reţinem un lucru: omul care şi-L ia ca model de viaţă pe Hristos rezolvă orice problemă din viaţa lui.