Sfantul Ierarh Nectarie

Cuvant ortodox !

Ortodoxie,Ortodoxie!



” Ortodoxia noastra nu este muzeu,nu este trecut,ci viata,creatie si stralucire.Este marele nostru ideal,este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre.Este mandria noastra intru HRISTOS,sa o propovaduim cu eroism si slava,ca niste adevarati fii ai marilor eroi ai ortodoxiei.ORTODOXIE preafrumoasa,mireasa impodobita a Lui HRISTOS,sa nu te tagaduim noi,nevrednicii,ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere,invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!.” AMIN!
Efrem Athonitul



Gadareni suntem, Iisuse, plini de patimi şi nevoi,
suntem inimi nesupuse, Te-am gonit, dar, o, Iisuse,
nu Te duce de la noi! 

Plini suntem de fapte rele şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele, nu ne părăsi în ele,
nu Te duce de la noi! 

Nu te duce! Fără Tine, suntem orbi, flămânzi şi goi...
Ia-ne tot ce-avem, mai bine; toate n-au un preţ cât Tine; 
nu Te duce de la noi! 

N-asculta pe-aceia care şi-azi Te-alungă iar napoi! 
Arse-n dor de vindecare, plâng atâtea răni amare;
nu Te duce de la noi! 

Mii de inimi chinuite varsă-al lacrimii şuvoi,
cer cuvintele-Ţi iubite; nu le părăsi zdrobite;
nu Te duce de la noi! 

Doamne, Oastea Ta umilă duce greutăţi puhoi.
Le vom duce fără silă, dar ascultă-ne, ai milă,
nu Te duce de la noi!

 

 

Rugaciune de recunoastere a greselilor!



Preabunule Părinte şi Tată Ceresc! 
Eu sunt fiul cel pierdut din evanhelie. Eu sunt fiul cel nesocotit care am ieşit din ascultarea Ta şi am plecat în calea pierzării. Mulţi ani sunt de când trăiesc fără Tine. Am risipit de mult averea sufletească ce mi-ai dat-o. Am cheltuit-o în desfătări şi fărădelegi. Am mers din rău în mai rău, din ticăloşie în ticăloşie.
Multe chemări mi-ai trimis, să mă opreşti din calea pierzării. Însă eu nu le-am ascultat. Am alergat înainte, spre pieire. Abia la marginea prăpastiei m-am oprit; abia când ai deschis în faţa mea mormântul pieirii mele trupeşti şi sufleteşti m-am oprit în loc, m-am îngrozit şi am plecat înapoi.
Acum vin la Tine, Preabunule Părinte şi Tată Ceresc. Ah, în ce stare grozavă mă aflu! Sunt bolnav şi n-are cine mă vindeca. Sunt flămând şi nimeni n-are mâncare pentru sufletul meu... Sunt gol şi nimeni n-are haină pentru sufletul meu...Sunt istovit şi chinuit şi nimeni nu mă primeşte. Mi s-a schimbat şi înfăţişarea. Chipul cel frumos ce-l aveam, când trăiam o viaţă cu Tine, mi s-a schimonosit. Păcatul şi suferinţa au săpat urme adânci în viaţa mea şi în sufletul meu. Din haina cea mândră a botezului n-a mai rămas nimic. Totul am zdrenţuit... totul am risipit... totul am prădat.
Preabunule Părinte şi Tată Ceresc, greşit-am la cer şi înaintea Ta! Eu nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul Tău...N-am nici un drept să port acest nume... Sunt vrednic de pedeapsă! Sunt vrednic de osândă! Te rog însă, Preabunule Tată Ceresc, iartă-mă şi pe mine, ca pe fiul cel pierdut, din evanghelie.Fie-Ţi milă de mine şi de starea grozavă în care am ajuns! Primeşte-mă iarăşi în dragostea şi odihna Ta! Îmbracă sufletul meu cu haină nouă şi mă leagă iarăşi de Tine cu inel nou,să pot începe o viaţă nouă, ca unul ce mort am fost şi-am înviat, pierdut am fost şi m-am aflat.

 

 

“O intamplare minunata din viata Sfantului Antonie cel Mare” indrumatorul calugarilor si parinte al monahismului“



Maritul Antonie, vazand atatia oameni ca alearga la el zilnic pentru sfat, s-a rugat intr-o zi lui Dumnezeu, cerandu-I sa-i descopere daca este cineva mai mare si cu viata mai imbunatatita decat el pe pamant. Aceasta, pentru a sti de la cine ar putea cere si el sfat si de la cine s-ar putea folosi si el cu un cuvant sau un exemplu bun. Si i-a raspuns Dumnezeu:
“Antonie, mergi in Alexandria, si primul om pe care il vei intalni, acela sa stii ca este mai mare decat tine si te vei folosi de viata si petrecerea sa.”
A mers Sfantul la Alexandria si a intalnit, indata ce a intrat in oras, un om obisnuit care se grabea sa ajunga la casa sa. S-a luat dupa el si, cand a ajuns acela si a vrut sa intre, l-a oprit Ava si i-a spus:
„Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Ma cunosti?” Iar acela a raspuns: „Cum sa nu te cunosc? Este cineva care nu-l cunoaste pe maritul Antonie?...”
Au intrat in casa si, de unde se astepta sfantul sa vada aici lucruri cu totul speciale, mare i-a fost mirarea sa constate ca avea de-a face cu un om cat se poate de modest, sarac si absolut obisnuit prin felul in care traia. Era un om casatorit, avea copii si era curelar de meserie, confectionand diferite lucrari din piele pentru a-si asigura siesi si a lor lui traiul.
Vazand Ava un om atat de comun si care nu trada cu nimic viata virtuoasa pe care o ducea, i-a spus din nou:
„Omule, Dumnezeu m-a trimis la tine! Pentru numele lui Dumnezeu, te rog sa-mi spui care este viata ta, pentru ca nu vad nimic neobisnuit in ceea ce ai tu aici si in viata pe care se pare ca o duci! De ce m-a trimis Dumnezeu la tine?“
Si auzind omul nostru niste cuvinte ca acestea, i-a raspuns:
„Sfinte al lui Dumnezeu, dupa cum vezi, eu sunt un om obisnuit, casatorit, avand cu sotia mea patru copii, iar viata mea nu este alta decat cea pe care o vezi“.
„Spune-mi insa, cum iti petreci tu timpul si ce faci mai exact, spune-mi in amanunt”, i-a cerut sfantul, iar acela i-a raspuns:
„Nu stiu ce sa-ti spun, sfinte… Dimineata ma trezesc si imi fac rugaciunile impreuna cu sotia si copiii mei. Stam la masa, iar apoi flecare pleaca la rostul sau: copiii la joaca, potrivit varstei lor, iar eu merg in atelier si ma indeletnicesc pana catre pranz cu mestesugul meu. La pranz ne vedem cu totii din nou, ne rugam si luam masa impreuna, dand slava de fiecare data lui Dumnezeu ca avem hrana din destul. Mancam, ne rugam si iarasi merge fiecare la treaba sa. Asa imi petrec toata ziua, in atelier, silindu-ma sa fac lucrul meu cat mai bine, incat toata lumea care-mi cere ajutorul este multumita de munca mea. Seara, iarasi ne strangem cu totii, luam masa, multumim lui Dumnezeu si cu rugaciune ne ducem fiecare la odihna, preaslavindu-L ca ne-a dat viata aceasta atat de frumoasa. Ar mai trebui sa mai adaug poate si faptul ca, har Domnului, niciodata nu m-am culcat avand ceva asupra cuiva, ci am cautat totdeauna sa ma impac imediat cu cei pe care am simtit ca i-am mahnit cu ceva, ori i-am vazut nemultumiti si tristi. Aceasta este, pe scurt, petrecerea mea si nu cred sa fi omis ceva important“.
Probabil ca vi se pare, asa cum poate i s-a parut si Sfantului Antonie, prea putin… Dar, oare este putin lucru sa-ti faci datoria? Pentru ca, omul nostru nu-si facea, de fapt, decat datoria de bun crestin! Un familist cu frica Lui Dumnezeu, cu rugaciune dupa cum se pricepea el, dar cinstit in munca sa si, mai presus de toate, cautand sa-si multumeasca semenii de lucrul sau si sa nu aiba niciodata ceva asupra cuiva. Cati dintre noi ne facem datoria asa cum si-o facea omul acesta? Si, ca sa inteleaga Sfantul Antonie ca este sfintenie si pentru saracul, obisnuitul, modestul, familistul, omul normal sau omul de rand, si sa intelegem mai ales noi ca sfintenia nu este rezervata doar unor anumite persoane, ci este si pentru mine, si pentru tine, si pentru fiecare si ca nu avem scuze inaintea lui Dumnezeu ca sa nu ne sfintim viata, de aceea ne-a dat un exemplu atat de obisnuit si de comun care, ce-i drept ne-a surprins pe toti: „Pai numai atat? Asta va sa zica sfintenia“? — s-ar putea intreba unii. Da!… Sa facem asa si vom fi si noi sfinti!



Sa ne rugam lui Dumnezeu,sa ne daruiasca, putere ca sa ne rugam, indrazneala ca sa ne spovedim curat si sincer, ravna ca sa ne impartasim la vreme cu Sfintele Taine, putere si dragoste ca sa ducem o viata curata si iubitoare de Dumnezeu si de semenii nostri, si asa vom putea inainta si noi pe drumul acesta al sfinteniei.
Sa-L rugam pe Dumnezeu sa binecuvinteze si sa sfinteasca viata noastra, sa ne primeasca rugaciunile cu care venim la biserica si ne rugam, daruindu-ne toate cele de folos spre mantuire, Amin!”
(din: † Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor, Predici la Duminicile de peste an, Slatina, 2011)