Fiecare dintre noi are o cruce proprie - Sfantul Teofan Zavoratul
Domnul Dumnezeu a pus asupra fiecaruia dintre noi o cruce aparte, cu scopul ca noi, luptandu-ne cu poftele si cu patimile prin nevointele dinlauntru si dinafara si rabdand cu seninatate stramtorarea acestei vieti, sa ramanem cu rabdarea in implinirea datoriei noastre, fiecare in sfera sa, si astfel sa ne facem vrednici a intra in odihna vesnica.Daca ne ducem crucea in acest fel, ea este inaltata; de nu, se tavaleste la picioarele noastre.Si totusi, aceasta din urma varianta este cu neputinta.Crucea noastra s-a lipit de noi la fel de strans cum este lipita pielea de trup:vrei, nu vrei, crucea tot este pe tine si tu sub cruce.De noi depinde doar sa ne mantuim cu aceasta cruce ori sa pierim sub ea.Sa facem, deci, alegerea cea buna si, luandu-ne crucea, sa mergem cu liniste sufleteasca in urma Domnului, dandu-I multumita pentru marea milostivire pe care a aratat-o fata de noi punand crucea asupra noastra .Ca pansamentul pe rana, ca mancarea pentru flamand, ca cheia pentru cel inchis in temnita:asa este pentru noi crucea, si anume acea cruce care este pusa asupra noastra.Fiecare dintre noi are crucea sa, si pentru fiecare este mantuitoare doar crucea sa.Nu-l invidia pe altul, socotind crucea lui ca este mai usoara; greutatea crucii nimeni n-o poate sti.Neindoielnic este faptul ca orice cruce ti-ai lua, nici una, afara de a ta, nu ti se potriveste.Se povesteste ca un oarecare purtator de cruce Il tot agasa pe Domnul rugandu-L sa-i schimbe crucea, care i se parea grea.Aratandu-i-Se in vis, Domnul i-a infatisat o multime de cruci, ingaduindu-i sa si-o aleaga pe care vrea. Nici una nu i s-a potrivit insa, afara de cea din urma - iar aceasta era chiar crucea pe care Domnul o pusese asupra lui.Purtatorul de cruce s-a linistit, nu s-a mai tulburat si a inceput sa-si duca crucea cu seninatate.Si pentru noi, toti ceilalti, este mai bine sa ne supunem randuielii lui Dumnezeu. Nu crucea trebuie sa ne-o alegem, ci felul in care ne folosim de ea.Ia crucea pusa asupra ta si poart-o asa cum iti arata Dumnezeu. Domnul stie mai bine decat noi cat de cuprinzatoare trebuie sa fie datoria pe care ne-o hotaraste, cat de mare trebuie sa fie greutatea vietii pe care o pune asupra noastra si prin ce ispite trebuie sa treaca.Asadar, sa ne supunem si sa mergem fara cartire, fiecare sub crucea sa, ingrijindu-ne doar ca felul in care ne purtam crucea sa fie spre slava lui Dumnezeu si spre mantuirea noastra.Fiecare dintre noi are crucea sa.Aceasta este alcatuita din tot ce nelinisteste si apasa duhul nostru, din tot ce sfasie inima noastra pe drumul nostru drept catre Dumnezeu, in toate zilele noastre.
Primul capat al acestei cruci este alcatuit din neputintele firii noastre si din reaua orientare a puterilor ei, cum ar fi: miopia mintii si imaturitatea conceptiilor, lipsa energiei volitive si nemiscarea vointei catre faptele datoriei, moleseala simturilor si inclinarea lor catre cele necuvenite, iar mai ales odraslele cumplite ale egoismului nostru:armatele patimilor si poftele de tot felul ale trupului.
Cel de-al doilea capat al crucii noastre este alcatuit din toate ostenelile si neplacerile vietii.Noi cautam indestulare, relatii bune cu toti si un curs favorabil al treburilor noastre, dar in toate aceste laturi ale vietii noastre se petrece mereu cate o neoranduiala suparatoare, iar cateodata chiar aducatoare de mari necazuri.Dorind sa scapam de neplaceri, ne luptam cu potrivniciile si ne taram viata asa cum merge cineva prin maracinis: capatand tot timpul zgarieturi.Aceasta este crucea vietii.
Cel de-al treilea fel de cruce este alcatuit din ostenelile purtate in vederea implinirii indatoririlor noastre. Fiecare dintre noi isi are indatoririle proprii, fiecare indatorire isi are propria sfera de indeletniciri, fiecare treaba cere osteneala si rabdare pentru a o duce la capat in acel duh, in acea randuiala si plinatate care alcatuiesc esenta ei, biruind toate piedicile care sunt inevitabil legate de ea.Asadar, orice treaba pe care suntem datori s-o facem este o povara, iar toate treburile impreuna jugul deloc usor al datoriei, pe care il purtam si suntem datori sa il purtam pana la mormant.Aceasta este crucea slujirii Domnului, societatii, si aproapelui.
Nu este nimeni pe lumea asta care sa nu duca povara acestor cruci, altfel spus a crucii sale cu intreita alcatuire - insa unii duc aceasta cruce spre propria mantuire, altii spre propria pierzare. Punand asupra noastra aceasta cruce, Domnul vrea ca noi sa ne lucram prin ea mantuirea - si daca cineva, straduindu-se sa dea jos de pe sine aceasta cruce, se raneste cu ea de moarte, vinovat este chiar el, prin nepasarea si neluarea sa aminte fata de indrumarile grijulii pe care i le da harul mantuitor al lui Dumnezeu.Iata, Domnul vrea ca luptandu-ne cu noi insine sa dobandim experienta in ce priveste deosebirea binelui de rau si sa ne curatim, ca purtand cu rabdare povara acestei vieti sa-L induplecam pe Dumnezeu spre milostivire prin rabdarea noastra, ca implinindu-ne datoria si biruind toate piedicile sa dobandim cu vrednicie cununa dreptatii.Astfel, atunci cand, intrand in aceste planuri bune ale lui Dumnezeu, ramanem in acest fel de legaturi cu crucea proprie, o purtam in chip mantuitor; altminteri, crucea noastra ne este nu spre mantuire, ci spre pierzare.
Primul capat al acestei cruci este alcatuit din neputintele firii noastre si din reaua orientare a puterilor ei, cum ar fi: miopia mintii si imaturitatea conceptiilor, lipsa energiei volitive si nemiscarea vointei catre faptele datoriei, moleseala simturilor si inclinarea lor catre cele necuvenite, iar mai ales odraslele cumplite ale egoismului nostru:armatele patimilor si poftele de tot felul ale trupului.
Cel de-al doilea capat al crucii noastre este alcatuit din toate ostenelile si neplacerile vietii.Noi cautam indestulare, relatii bune cu toti si un curs favorabil al treburilor noastre, dar in toate aceste laturi ale vietii noastre se petrece mereu cate o neoranduiala suparatoare, iar cateodata chiar aducatoare de mari necazuri.Dorind sa scapam de neplaceri, ne luptam cu potrivniciile si ne taram viata asa cum merge cineva prin maracinis: capatand tot timpul zgarieturi.Aceasta este crucea vietii.
Cel de-al treilea fel de cruce este alcatuit din ostenelile purtate in vederea implinirii indatoririlor noastre. Fiecare dintre noi isi are indatoririle proprii, fiecare indatorire isi are propria sfera de indeletniciri, fiecare treaba cere osteneala si rabdare pentru a o duce la capat in acel duh, in acea randuiala si plinatate care alcatuiesc esenta ei, biruind toate piedicile care sunt inevitabil legate de ea.Asadar, orice treaba pe care suntem datori s-o facem este o povara, iar toate treburile impreuna jugul deloc usor al datoriei, pe care il purtam si suntem datori sa il purtam pana la mormant.Aceasta este crucea slujirii Domnului, societatii, si aproapelui.
Nu este nimeni pe lumea asta care sa nu duca povara acestor cruci, altfel spus a crucii sale cu intreita alcatuire - insa unii duc aceasta cruce spre propria mantuire, altii spre propria pierzare. Punand asupra noastra aceasta cruce, Domnul vrea ca noi sa ne lucram prin ea mantuirea - si daca cineva, straduindu-se sa dea jos de pe sine aceasta cruce, se raneste cu ea de moarte, vinovat este chiar el, prin nepasarea si neluarea sa aminte fata de indrumarile grijulii pe care i le da harul mantuitor al lui Dumnezeu.Iata, Domnul vrea ca luptandu-ne cu noi insine sa dobandim experienta in ce priveste deosebirea binelui de rau si sa ne curatim, ca purtand cu rabdare povara acestei vieti sa-L induplecam pe Dumnezeu spre milostivire prin rabdarea noastra, ca implinindu-ne datoria si biruind toate piedicile sa dobandim cu vrednicie cununa dreptatii.Astfel, atunci cand, intrand in aceste planuri bune ale lui Dumnezeu, ramanem in acest fel de legaturi cu crucea proprie, o purtam in chip mantuitor; altminteri, crucea noastra ne este nu spre mantuire, ci spre pierzare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu