Sfantul Ierarh Nectarie

Cum putem trata gelozia fraternă

D-na Marina A., mamă a doi copii, de patru ani şi respectiv câteva luni, ar dori să ştie cum poate fi ajutat copilul mai mare să nu mai fie gelos pe cel mic.

Venirea pe lume a unui copil este (sau ar trebui să fie) o binecuvântare şi un prilej de bucurie pentru familie. Cu toate acestea, pentru mulţi dintre copiii mai mari din familii este un motiv de întristare.

Gelozia copilului mai mare este un amestec de mânie şi teamă. Copilul se simte frustrat şi mânios întrucât până acum a fost cel mai iubit şi singurul în centrul atenţiei. Pe de altă parte, resimte teama de a nu pierde dragostea părinţilor săi, de a nu fi dat la o parte, de a nu fi abandonat. Pentru prima dată în viaţa lui, altcineva decât el este mai admirat, mai dorit. Şi cu cât acest copil mai mare a fost mai în centrul atenţiei familiei şi mai răsfăţat, cu atât va resimţi mai dureros sosirea unui alt copil în casă.

În cartea sa „Când apare copilul”, Françoise Dolto spune că „gelozia este o suferinţă care aşteaptă compasiune şi dragoste din partea mamei, şi este o etapă normală, inevitabilă în dezvoltare, atunci când e vorba de copii de vârste apropiate”.

În cadrul familiei, întâiul născut este, de obicei, mai gelos decât următorii, deşi nu-i întotdeauna o regulă. Totuşi, studiile arată că o dată cu creşterea numărului de membri în familie, gelozia scade.

Copilul mai mare simte că cel mai mic decât el i-a furat locul în inima părinţilor şi că părinţii, seduşi de noul venit, l-au abandonat. De aceea, uneori, pentru a-şi recăpăta poziţia privilegiată, copilul mai mare va reveni la comportamente mai vechi, imature: plâns facil, suptul degetului, limbaj de copil mai mic, pipi în pat noaptea, refuzul de-a mânca, de-a asculta, nervozitate, diverse dureri (de burtă, de cap), diverse frici (întemeiate sau nu), frica de-a mai dormi singur.

Copilul crede că părinţii îl iubesc mai mult pe cel mic deoarece-l îngrijesc mai mult decât pe el, îi acordă mai multă atenţie, mai mult timp. Toate acestea, în ochii lui, sunt echivalente cu dragostea.

Aşa încât mama nu trebuie să se mire dacă copilul va lovi, ca din întâmplare, vreun lucru de-al celui mic (pătuţ, cărucior, jucărie). Însă, spun specialiştii, nici nu trebuie să i se spună că este un copil rău. Acest copil se confruntă cu o situaţie frustrantă pe care nu o poate gestiona. Dacă reacţiile de gelozie continuă (loviri, muşcături, ruperi), înseamnă că acel copil suferă pentru că se simte neglijat.

În psihologie şi în educaţie s-au conturat o serie de sugestii şi recomandări legate de depăşirea geloziei fraterne:

- încă înaintea de naşterea noului frate, celor mai mari ar trebui să li se explice că se va naşte, cu voia lui Dumnezeu, un copilaş despre care nu se ştie dacă va fi fată sau băiat;

- copilul are nevoie de timp pentru a se obişnui cu gândul că va împărţi atenţia familiei cu un alt copil;

- deseori, unui copil căruia i s-a spus că nu este nevoie să-şi iubească fratele sau sora îi va iubi totuşi foarte mult, pentru că aceasta este ceva firesc. De aceea, dacă copilul îi va spune mamei că nu-şi va iubi fratele, mama să nu-l ia în serios;

- trebuie prezentată o imagine realistă a vieţii familiei cu un nou-născut. Toţi bebeluşii sunt deosebiţi, dar, cel puţin o vreme, nu este uşor să trăieşti alături de ei: nu ştiu să vorbească, să meargă, nu pot mânca singuri. În plus, când vor ceva, plâng. De asemenea, sunt mari consumatori de timp;

- copilul mai mare trebuie încurajat să simtă că bebeluşul aparţine nu numai părinţilor, ci este al întregii familii; în felul acesta, copilul va fi şi responsabilizat, dar şi valorizat să participe la acţiuni de îngrijire, pe măsura lui;

- aşa cum magii şi păstorii au adus daruri Pruncului Iisus, aşa şi copilul mai mare poate fi ajutat să pregătească un dar pentru bebeluş;

- este bine ca şi pentru copilul mai mare să fie pregătit un dar, ca din partea bebeluşului;

- când nou-născutul este adus acasă, copilul mai mare nu trebuie ţinut deoparte; e important să-l vadă, să-l atingă, să-l ia în braţe, pentru a nu se simţi dat la o parte;

- în momentele de intimitate dintre mamă şi prunc (alăptat, baie), dacă doreşte să nu fie de faţă, să i se respecte dorinţa; dacă doreşte să asiste, atunci i se poate oferi şi lui un pahar cu suc, o prăjitură sau să participe activ la baie;

- este foarte important, mai ales dacă copilul mai mare este băiat, ca tatăl să intervină, să petreacă timp cu el, să facă împreună diferite activităţi, să îl motiveze astfel pe copil că este bine să fii mare şi să creşti (şi celelalte persoane semnificative ale familiei sunt extrem de utile în acest scop);

- este o regulă de bază, indiferent câţi copii ar fi în familie, ca mama şi tata să-şi planifice un timp special de petrecut cu fiecare copil în parte! În felul acesta, fiecare copil va simţi că este important, că are valoare.

Psihologul Kay Kuzma, autoarea cărţii „Înţelege-ţi copilul”, le aminteşte părinţilor să fie pregătiţi pentru „testul dragostei”. Acest test apare frecvent după apariţia unui nou copil. Astfel, copilul „mare” începe să facă tot felul de lucruri evident interzise: trezeşte din somn bebeluşul, răstoarnă cana cu lapte, rupe cărticica celui mic… Dacă părintele ţipă sau îl pedepseşte pe copil, va cădea la „testul dragostei” – copilul va crede că bebeluşul este iubit mai mult. Părintele trebuie să încerce acest răspuns: „Sunt sigur(ă) că te gândeşti că îl iubesc mai mult pe bebe pentru că am stat mai mult cu el decât cu tine şi ăsta-i motivul pentru care i-ai rupt jucărioara, dar să ştii că nu-i aşa. Te iubesc foarte mult!” Apoi, e bine să i se ignore purtarea nepotrivită şi mama să petreacă un timp plăcut împreună.

După câteva minute, mama îi poate spune copilului gelos: „Atunci când simţi că îl iubesc mai mult pe cel mic decât pe tine, vino şi spune-mi că paharul tău de dragoste este gol, ca să-l umplem”.