PENTRU SUFLET
>
Nu numai
Nu numai crucea osândirii era grea
Când Domnul Golgota cu greu urca,
Ci eu eram povara mare de păcate
Şi-a lumii întregi ce le ducea în spate.
Nu numai Petru apostolul s-a lepădat
De învăţătorul său iar cocoşul i-a cântat,
Ci eu mă lepăd în fiecare ceas de legea Ta,
Deşi conştiinţa ca un cocoş îmi va cânta.
Nu numai o suliţă doar coasta ţi-a străpuns
Din care sânge mult şi apă ca mărturie au curs,
Ci mii de suliţe îţi pătrund sfântul trup mereu
Când eu şi lumea facem doar voia celui rău.
Nu numai un Pilat şi iudeii te-au judecat
Când strigau că tu spre răstignire să fii dat,
Ci eu şi toţi acei ce în orbirea cea nebună
Judecă şi osândesc pe cei din jur şi poartă ură.
Nu numai cei ce-au fost atunci sunt vinovaţi,
Şi eu şi lumea de azi de rele vicii greu pătaţi
Îl osândim, îl batem, îl scuipăm, îl răstignim mereu
Pe Domnul care ne-a iubit şi ne scapă din cei greu.
Nu numai pentru iudei, pe Cruce Iisus s-a rugat
Ci pentru mine şi lumea toată, să o scape de la iad.
Eu i-am cerut iertare şi m-a primit şi viaţă am aflat.
Tu omule, cât timp mai porţi cu tine povara de păcat?
Nu numai crucea osândirii era grea
Când Domnul Golgota cu greu urca,
Ci eu eram povara mare de păcate
Şi-a lumii întregi ce le ducea în spate.
Nu numai Petru apostolul s-a lepădat
De învăţătorul său iar cocoşul i-a cântat,
Ci eu mă lepăd în fiecare ceas de legea Ta,
Deşi conştiinţa ca un cocoş îmi va cânta.
Nu numai o suliţă doar coasta ţi-a străpuns
Din care sânge mult şi apă ca mărturie au curs,
Ci mii de suliţe îţi pătrund sfântul trup mereu
Când eu şi lumea facem doar voia celui rău.
Nu numai un Pilat şi iudeii te-au judecat
Când strigau că tu spre răstignire să fii dat,
Ci eu şi toţi acei ce în orbirea cea nebună
Judecă şi osândesc pe cei din jur şi poartă ură.
Nu numai cei ce-au fost atunci sunt vinovaţi,
Şi eu şi lumea de azi de rele vicii greu pătaţi
Îl osândim, îl batem, îl scuipăm, îl răstignim mereu
Pe Domnul care ne-a iubit şi ne scapă din cei greu.
Nu numai pentru iudei, pe Cruce Iisus s-a rugat
Ci pentru mine şi lumea toată, să o scape de la iad.
Eu i-am cerut iertare şi m-a primit şi viaţă am aflat.
Tu omule, cât timp mai porţi cu tine povara de păcat?
Casa Domnului
Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:
- Mamă, de ce plângi ?
- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din aceast loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea ...
- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta ?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înteles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletul omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e stăbătut mai uşor.
†
Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte,
tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.
De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
____________________________________
Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:
- Mamă, de ce plângi ?
- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din aceast loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea ...
- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta ?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înteles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletul omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e stăbătut mai uşor.
†
Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte,
tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.
De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.
(Sfântul Ioan Gură de Aur)
____________________________________
ˇ Vazându-l pe unul dintre frati ca statea mai atent decât toti ceilalti în timpul cântarii psalmilor si mai ales când se recitau antifoanele dinaintea psalmilor si ca facea gesturi ori îsi schimba trasaturile fetei de parca ar fi vorbit cu cineva, l-am rugat sa-mi spuna ce noima avea acea purtare. Acesta socotind ca nu trebuie sa-mi ascunda un lucru ce-mi putea fi de folos, zise: “M-am obisnuit de la început a-mi aduna gândurile si mintea împreuna cu sufletul strigându-le: Veniti sa ne închinam si sa cadem la Însusi Hristos împaratul si Dumnezeul nostru! (Psalmi 94,6)
ˇ Cel ce petrece în viata de obste nu poate profita cu bun câstig de pe urma cântarii psalmilor cât poate trage folos din rugaciune, caci zgomotul produs de împreunarea glasurilor si melodicitate risipeste atentia mintii de la textul psalmului.
ˇ Sa pazim linistea si pacea sufletului în toate dar mai vârtos însa în timpul cântarii psalmilor caci dracii au ca scop sa distruga rugaciunea prin tulburari.
ˇ Nu trebuie sa asteptam sa ne rugam numai când avem mintea adunata, ci sa luptam sa adunam mintea prin rugaciune.
ˇ Sa ne luptam mai înainte de toate cu dracul întristarii caci venind acesta lânga noi în vremea rugaciunii si aducându-ne aminte de îndraznirea noastra de mai înainte, voieste sa ne oprim din rugaciune.
ˇ Dracul întristarii ne sopteste în vremea rugaciunii, daca întrerupem firul ei prin goluri, ca nu simtim în ea îndraznirea catre Dumnezeu, sau legatura vie cu El pe care am avut-o altadata. Si aceasta ne face sa ne întristam si sa încetam a ne ruga ca unii ce n-am fi acum în starea cuvenita ei. Dar trebuie sa staruim în rugaciune chiar daca ea nu este totdeauna fierbinte si adunata în întregime în gândul la Dumnezeu.
ˇ Fii cu luare aminte frate la dracul întristarii caci multe sunt cursele lui pâna ce te face neputincios, caci întristarea cea dupa Dumnezeu este bucurie prin aceea ca te vezi pe tine staruind în voia lui Dumnezeu. Dar acela îti zice: “Unde vei scapa caci nu ai pocainta?” Acesta lucreaza cu dusmanie pâna ce-l face pe om sa-si piarda înfrânarea. Dar întristarea dupa Dumnezeu nu-l apasa pe om ci îi zice: “Nu te teme, vino iarasi!”
ˇ Celui ce a câstigat lacrima sufletului tot locul îi este potrivit pentru rugaciune.
ˇ Precum comoara ascunsa este mai greu de jefuit decât cea la aratare, asa sa întelegem si cele spuse înainte.
ˇ Când pornesti sa te înfatisezi înaintea Domnului sa-ti fie haina sufletului tesuta întreaga din firele sau mai bine spus, din zalele nepomenirii raului caci de nu, cu nimic nu te vei folosi. Sa-ti fie tesatura cererii tale simpla, neîmpestritata în chip felurit caci un singur cuvânt vamesul si fiul risipitor l-au pe Dumnezeu cu ei.
ˇ Înainte de toate sa punem pe hârtia rugaciunii noastre o multumire sincera, în al doilea rând marturisirea si zdrobirea sufletului întru multa simtire. Apoi sa facem Împaratului cererea noastra. Chipul de mai înainte aratat rugaciunii noastre este cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de catre Îngerul Domnului.
ˇ Nu face pe desteptul în cuvintele rugaciunii tale caci gânguritul simplu si nemestesugit al pruncilor a înduiosat pe Tatal cel din ceruri.
ˇ Nu fi îndraznet chiar daca ai dobândit curatia; mai degraba apropie-te întru smerita cugetare si multa îndraznire vei avea.
ˇ Îndulcesc bucatele untdelemnul si sarea; înaripeaza rugaciunea smerenia si lacrima.
ˇ Lupta sa ridici, mai bine zis sa închizi cugetarea în cuvintele rugaciunii iar daca slabind pentru pruncia ei cade, ridic-o iarasi caci este proprie mintii nestatornicia, dar este propriu lui Dumnezeu s-o poata statornici.
ˇ Nu poate fi legat Duhul, dar unde este Ziditorul duhului, toate se supun Lui.
ˇ Alta este bucuria ce se naste din rugaciune în cei ce petrec în obste si alta cea care se iveste în cei ce se roaga îndeletnicindu-se cu linistea. Cea dintâi este amestecata poate cu închipuiri; cea de-a doua se umple întreaga de smerita cugetare.
ˇ Daca deprinzi mintea sa nu se departeze niciodata îti va fi aproape chiar si când te vei afla la masa, iar de rataceste neîmpiedicata nu va putea sa ramâna niciodata lânga tine.
ˇ Credinta înaripeaza rugaciunea caci fara ea nu se poate zbura la cer.
ˇ Starea ta launtrica ti-o arata rugaciunea caci cuvântatorii de Dumnezeu au socotit-o pe aceasta oglinda calugarului.
ˇ Nu te înalta daca te-ai rugat pentru altul si ai fost ascultat caci credinta lui a lucrat si a izbutit
ˇ Când te rogi cu trezvie esti mai repede împins spre mânie caci aceasta este scopul vrajmasilor (râvna noastra la rugaciune o întoarce vrajmasul spre mânie împotriva vreunor frati sau împrejurari care ne întrerup). Sa împlinim toata virtutea dar mai mult rugaciunea cu multa simtire. Dar sufletul se roaga întru simtire când se ridica mai sus de mânie.
ˇ Încredintarea împlinirii oricarei cereri se iveste chiar în rugaciune, iar încredintarea este izbavirea de îndoiala. Încredintarea este vadirea neclintita a ceea ce nu este vadit.
ˇ Precum împaratul pamântesc priveste cu scârba la cel ce sta înaintea lui dar îsi întoarce fata de la el si vorbeste cu dusmanii stapânului, asa priveste cu dezgust si Domnul la cel ce sta înaintea Lui în rugaciune si primeste gânduri necurate.
ˇ Alunga cu bâta câinele ce se apropie de tine si de câte ori se obrazniceste din nou ia-o de la capat. (Câinele este dracul care printr-un pretext oarecare fura mintea de la rugaciune; acesta trebuie alungat cerându-se ajutorul lui Dumnezeu.)
ˇ Cere prin plâns, cauta prin ascultare, bate prin îndelunga rabdare! “Ca cel ce cere astfel va lua si cel ce cauta va afla….” Pazeste-te sa nu te rogi cumva pentru vreo femeie ca sa nu fii jefuit din partea dreapta. (Sa nu fii jefuit de curatie prin fapta buna a rugaciunii, caci rugându-te pentru o femeie ai toate sansele sa te gândesti cu pofta la ea.)
ˇ Sa nu ti se faca vremea rugaciunii vreme sau ceas al unor cugetari trebuincioase, sau al unor lucruri duhovnicesti, iar de nu, vei fi jefuit de ceea ce e bun. (Nu te lasa ispitit sa rezolvi probleme necesare, sau chiar sa cugeti la lucruri duhovnicesti în vremea rugaciunii. Aceasta înseamna sa te lasi furat de la ceva important.)
ˇ Mi-a spus unul dintre iubitorii lui Dumnezeu ca totdeauna, dar mai ales în sarbatorile anuale si împaratesti, Dumnezeu rasplateste pe slujitorii Lui cu daruri.
ˇ Cel ce petrece în viata de obste nu poate profita cu bun câstig de pe urma cântarii psalmilor cât poate trage folos din rugaciune, caci zgomotul produs de împreunarea glasurilor si melodicitate risipeste atentia mintii de la textul psalmului.
ˇ Sa pazim linistea si pacea sufletului în toate dar mai vârtos însa în timpul cântarii psalmilor caci dracii au ca scop sa distruga rugaciunea prin tulburari.
ˇ Nu trebuie sa asteptam sa ne rugam numai când avem mintea adunata, ci sa luptam sa adunam mintea prin rugaciune.
ˇ Sa ne luptam mai înainte de toate cu dracul întristarii caci venind acesta lânga noi în vremea rugaciunii si aducându-ne aminte de îndraznirea noastra de mai înainte, voieste sa ne oprim din rugaciune.
ˇ Dracul întristarii ne sopteste în vremea rugaciunii, daca întrerupem firul ei prin goluri, ca nu simtim în ea îndraznirea catre Dumnezeu, sau legatura vie cu El pe care am avut-o altadata. Si aceasta ne face sa ne întristam si sa încetam a ne ruga ca unii ce n-am fi acum în starea cuvenita ei. Dar trebuie sa staruim în rugaciune chiar daca ea nu este totdeauna fierbinte si adunata în întregime în gândul la Dumnezeu.
ˇ Fii cu luare aminte frate la dracul întristarii caci multe sunt cursele lui pâna ce te face neputincios, caci întristarea cea dupa Dumnezeu este bucurie prin aceea ca te vezi pe tine staruind în voia lui Dumnezeu. Dar acela îti zice: “Unde vei scapa caci nu ai pocainta?” Acesta lucreaza cu dusmanie pâna ce-l face pe om sa-si piarda înfrânarea. Dar întristarea dupa Dumnezeu nu-l apasa pe om ci îi zice: “Nu te teme, vino iarasi!”
ˇ Celui ce a câstigat lacrima sufletului tot locul îi este potrivit pentru rugaciune.
ˇ Precum comoara ascunsa este mai greu de jefuit decât cea la aratare, asa sa întelegem si cele spuse înainte.
ˇ Când pornesti sa te înfatisezi înaintea Domnului sa-ti fie haina sufletului tesuta întreaga din firele sau mai bine spus, din zalele nepomenirii raului caci de nu, cu nimic nu te vei folosi. Sa-ti fie tesatura cererii tale simpla, neîmpestritata în chip felurit caci un singur cuvânt vamesul si fiul risipitor l-au pe Dumnezeu cu ei.
ˇ Înainte de toate sa punem pe hârtia rugaciunii noastre o multumire sincera, în al doilea rând marturisirea si zdrobirea sufletului întru multa simtire. Apoi sa facem Împaratului cererea noastra. Chipul de mai înainte aratat rugaciunii noastre este cel mai bun, precum s-a spus unui frate oarecare de catre Îngerul Domnului.
ˇ Nu face pe desteptul în cuvintele rugaciunii tale caci gânguritul simplu si nemestesugit al pruncilor a înduiosat pe Tatal cel din ceruri.
ˇ Nu fi îndraznet chiar daca ai dobândit curatia; mai degraba apropie-te întru smerita cugetare si multa îndraznire vei avea.
ˇ Îndulcesc bucatele untdelemnul si sarea; înaripeaza rugaciunea smerenia si lacrima.
ˇ Lupta sa ridici, mai bine zis sa închizi cugetarea în cuvintele rugaciunii iar daca slabind pentru pruncia ei cade, ridic-o iarasi caci este proprie mintii nestatornicia, dar este propriu lui Dumnezeu s-o poata statornici.
ˇ Nu poate fi legat Duhul, dar unde este Ziditorul duhului, toate se supun Lui.
ˇ Alta este bucuria ce se naste din rugaciune în cei ce petrec în obste si alta cea care se iveste în cei ce se roaga îndeletnicindu-se cu linistea. Cea dintâi este amestecata poate cu închipuiri; cea de-a doua se umple întreaga de smerita cugetare.
ˇ Daca deprinzi mintea sa nu se departeze niciodata îti va fi aproape chiar si când te vei afla la masa, iar de rataceste neîmpiedicata nu va putea sa ramâna niciodata lânga tine.
ˇ Credinta înaripeaza rugaciunea caci fara ea nu se poate zbura la cer.
ˇ Starea ta launtrica ti-o arata rugaciunea caci cuvântatorii de Dumnezeu au socotit-o pe aceasta oglinda calugarului.
ˇ Nu te înalta daca te-ai rugat pentru altul si ai fost ascultat caci credinta lui a lucrat si a izbutit
ˇ Când te rogi cu trezvie esti mai repede împins spre mânie caci aceasta este scopul vrajmasilor (râvna noastra la rugaciune o întoarce vrajmasul spre mânie împotriva vreunor frati sau împrejurari care ne întrerup). Sa împlinim toata virtutea dar mai mult rugaciunea cu multa simtire. Dar sufletul se roaga întru simtire când se ridica mai sus de mânie.
ˇ Încredintarea împlinirii oricarei cereri se iveste chiar în rugaciune, iar încredintarea este izbavirea de îndoiala. Încredintarea este vadirea neclintita a ceea ce nu este vadit.
ˇ Precum împaratul pamântesc priveste cu scârba la cel ce sta înaintea lui dar îsi întoarce fata de la el si vorbeste cu dusmanii stapânului, asa priveste cu dezgust si Domnul la cel ce sta înaintea Lui în rugaciune si primeste gânduri necurate.
ˇ Alunga cu bâta câinele ce se apropie de tine si de câte ori se obrazniceste din nou ia-o de la capat. (Câinele este dracul care printr-un pretext oarecare fura mintea de la rugaciune; acesta trebuie alungat cerându-se ajutorul lui Dumnezeu.)
ˇ Cere prin plâns, cauta prin ascultare, bate prin îndelunga rabdare! “Ca cel ce cere astfel va lua si cel ce cauta va afla….” Pazeste-te sa nu te rogi cumva pentru vreo femeie ca sa nu fii jefuit din partea dreapta. (Sa nu fii jefuit de curatie prin fapta buna a rugaciunii, caci rugându-te pentru o femeie ai toate sansele sa te gândesti cu pofta la ea.)
ˇ Sa nu ti se faca vremea rugaciunii vreme sau ceas al unor cugetari trebuincioase, sau al unor lucruri duhovnicesti, iar de nu, vei fi jefuit de ceea ce e bun. (Nu te lasa ispitit sa rezolvi probleme necesare, sau chiar sa cugeti la lucruri duhovnicesti în vremea rugaciunii. Aceasta înseamna sa te lasi furat de la ceva important.)
ˇ Mi-a spus unul dintre iubitorii lui Dumnezeu ca totdeauna, dar mai ales în sarbatorile anuale si împaratesti, Dumnezeu rasplateste pe slujitorii Lui cu daruri.
Rugaciune catre Sfantul Duh
Doamne Imparate Ceresc, Mangaietorule, Duhule adevarate, milostiveste-Te spre mine pacatosul robul Tau si ma miluieste si-mi iarta mie nevrednicului toate cate am gresit Tie astazi ca un om si nu numai ca un om, ci si mai rau decat dobitocul.
Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene:
•
ori de m-am jurat cu numele Tau,
•
ori de L-am hulit in gandul meu,
•
sau pe cineva am ocarat,
•
sau am clevetit pe cineva in mania mea,
•
sau am scarbit,
•
sau de ceva m-am maniat,
•
sau am mintit,
•
sau fara de vreme am dormit,
•
sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit,
•
sau pe fratele meu l-am scarbit,
•
sau m-am sfadit,
•
sau pe cineva am osandit,
•
sau m-am marit,
•
sau m-am trufit,
•
sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi,
•
sau razvratire am cugetat,
•
sau prea m-am saturat,
•
sau m-am imbatat,
•
sau nebuneste am ras,
•
sau ceva rau am cugetat,
•
sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima,
•
sau ce nu se cade am grait,
•
sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate,
•
sau de rugaciune n-am ingrijit,
•
sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte;
•
ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut.
Miluieste-ma, Stapane si Facatorul meu pe mine lenesul si nevrednicul robul Tau, si ma usureaza, si ma slobozeste si ma iarta, ca un bun si de oameni iubitor.
Ca in pace sa ma culc si sa dorm eu pacatosul, necuratul si ticalosul si sa ma inchin, sa cant si sa preaslavesc Preacinstitul numele Tau, impreuna cu al Tatalui si cu al Unuia-Nascut Fiului Lui, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin.
Dragostea Domnului
Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:
-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropira cu apa. Atunci cind a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
-Binecuvintat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
-Am vazut niste urme in nisip, si ne-a, dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau int-adevar urmele tale.
-Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului
Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mancase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic il topea cu razele sale de foc. In afara de intinderea nesfirsita de nisip dogoritor, nu se vedea decit urmele omului, urmele pasilor sai.
Deodata insa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si cind mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:
-De ce sunt patru urme pe nisip, cind eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?
Dar o voce i-a raspuns:
-Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!
Omul a cazut in genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a indurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pina cind intr-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut in genuchi a privit in spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decit urmele pasilor sai.
-Doamne, a spus omul indurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decit doua urme in nisip?
Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blindete:
-Pentru ca, pina acum, Eu te-am dus in brate.
Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, incins de lumina soarelui, cazuse in nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, in timpul somnului fusese gasit de o caravana. Citiva negustori il ridicasera si il stropira cu apa. Atunci cind a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.
-Binecuvintat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?
-Am vazut niste urme in nisip, si ne-a, dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau int-adevar urmele tale.
-Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a indurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.
Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se ingrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa ii ajute. ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mantuiti. Ferice de aceia care au mereu incredere in ajutorul Domnului
Pilda bogatului nemilostiv
-să nu fim nepăsători fată de cei în suferintă-
Pilda de azi ne vorbeste despre o situatie des întâlnită si în ziua de azi: un om bogat si egoist nu vrea să ajute un om bolnav si sărac.
Dumnezeu, după ce l-a creat pe om, într-adevăr i-a dat în grijă întreg pământul cu tot ceea se află pe el, însă adevăratul Stăpân al tuturor este tot Dumnezeu. Acest lucru, din păcate scapă din vedere omului din zilele noastre, care încearcă să adune cât mai multe aici pe pământ în timpul vietii, nesocotind si nevoile semenilor lor.
Domnul Iisus ne arată însă că viata noastră nu se încheie în momentul mortii ci, continuă si după moartea trupului. Deasemenea El ne arată că felul cum trăim aici pe pământ înfluentează în mod direct felul cum vom trăi dincolo. Bogatul din pilda noastră a mers în iad la suferintă vesnică, pentru viata sa egoistă, iar săracul, pentru virtutiile sale a ajuns în Împărătia lui Dumnezeu.
Luca cap.16 :
“19. Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit.
20. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube,
21. Poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui.
22. Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat.
23. Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui.
24. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie.
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti.
26. Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi.
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu,
28. Caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.
29. Si i-a zis Avraam: Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.
30. Iar el a zis: Nu, parinte Avraam, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai.
31. Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti.”
Bogătia obtinută prin muncă cinstită, nu este un păcat, si nu va aduce osândirea proprietarului. Pedepsit în schimb este modul folosirii avutiei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Esti bogat? Nu sunt împotriva ta! Esti zgârcit? Iată pt. ce te osândesc!”
Motivul pedepsei bogatului, este spus de Avraam: “Fiule, adu-ti amine că ai primit cele bune ale tale în viata ta.” Adică nu ai suferit nimic, ti-ai făcut viata ta pe pământ un paradis. Acum vremea vietii pământesti a trecut si totul s-a schimbat, binele si desfătările s-au prefăcut în chinuri si scrâsnire de dinti. Iată, deci crima bogatului: o viată petrecută în chip egoist, în defrânare, în trândăvie si nepăsare, o viată lipsită de fapte bune.
Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei si a patimilor. Este reprobabilă imaginea cersetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduintă a crestinilor milosi. Nicolae Iorga spune: “Dacă as fi scris eu cele 10 porunci as mai fi adăugat una à să nu cersesti!”.
Evident aceste rânduri nu se adresează oamenilor cu adevărat necăjiti, care trebuie ajutati. De altfel, Biserica i-a îndemnat mereu pe crestini să împartă din ceea ce au, cu cei care au fost mai putin norocosi si se află în lipsuri. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrâni si scoli au luat nastere pe lângă biserici si mănăstiri.
Aici pe pământ trăim doar o mică, dar importantă parte a vietii noastre. Mică pentru că dincolo ne asteaptă vesnicia, dincolo nu mai murim; si importantă pentru că pe pământ este locul unde trebuie demonstrăm că vrem dar si merităm să ajungem în Împărătia lui Dumnezeu. De modul în care ne ducem viata pe pământ depinde locul unde vom fi trimisi pentru totdeauna: la fericire vesnică sau la osândă si chinuri vesnice.
Pentru a ne putea mântui sunt necesare 3 conditii obligatorii:
-Trebuie să primim Harul(puterea lui Dumnezeu). Acesta este împărtăsit de Dumnezeu oamenilor în timpul Sfintelor Taine si a Sfintelor Slujbe.
-Trebuie să avem credintă în Dumnezeu.
-Trebuie să demonstrăm credinta noastră prin fapte bune. Despre cea de-a III-a conditie vorbeste si pilda de azi.
Nu este de ajuns să nu facem răul, ci trebuie să facem binele. Acelasi lucru îl spune si Sf. Ap. Matei: Nu oricine Imi zice: “Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.”(Mt.21:7) Căci “credinta fără fapte este moartă”(Iacov 2:20).
Si să nu uităm că în fiecare seamăn al nostru care se află în nevoi si care ne asteaptă ajutorul se află Iisus. Iar la Judecată celor milostivi El le va spune: “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Căci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.” (Mt. 25: 35-40).
-să nu fim nepăsători fată de cei în suferintă-
Pilda de azi ne vorbeste despre o situatie des întâlnită si în ziua de azi: un om bogat si egoist nu vrea să ajute un om bolnav si sărac.
Dumnezeu, după ce l-a creat pe om, într-adevăr i-a dat în grijă întreg pământul cu tot ceea se află pe el, însă adevăratul Stăpân al tuturor este tot Dumnezeu. Acest lucru, din păcate scapă din vedere omului din zilele noastre, care încearcă să adune cât mai multe aici pe pământ în timpul vietii, nesocotind si nevoile semenilor lor.
Domnul Iisus ne arată însă că viata noastră nu se încheie în momentul mortii ci, continuă si după moartea trupului. Deasemenea El ne arată că felul cum trăim aici pe pământ înfluentează în mod direct felul cum vom trăi dincolo. Bogatul din pilda noastră a mers în iad la suferintă vesnică, pentru viata sa egoistă, iar săracul, pentru virtutiile sale a ajuns în Împărătia lui Dumnezeu.
Luca cap.16 :
“19. Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit.
20. Iar un sarac, anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube,
21. Poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui.
22. Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat.
23. Si in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui.
24. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie.
25. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti.
26. Si peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi.
27. Iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu,
28. Caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.
29. Si i-a zis Avraam: Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.
30. Iar el a zis: Nu, parinte Avraam, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai.
31. Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti.”
Bogătia obtinută prin muncă cinstită, nu este un păcat, si nu va aduce osândirea proprietarului. Pedepsit în schimb este modul folosirii avutiei. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Esti bogat? Nu sunt împotriva ta! Esti zgârcit? Iată pt. ce te osândesc!”
Motivul pedepsei bogatului, este spus de Avraam: “Fiule, adu-ti amine că ai primit cele bune ale tale în viata ta.” Adică nu ai suferit nimic, ti-ai făcut viata ta pe pământ un paradis. Acum vremea vietii pământesti a trecut si totul s-a schimbat, binele si desfătările s-au prefăcut în chinuri si scrâsnire de dinti. Iată, deci crima bogatului: o viată petrecută în chip egoist, în defrânare, în trândăvie si nepăsare, o viată lipsită de fapte bune.
Nici sărăcia nu este o virtute: unii ajung în starea aceasta din cauza lenei si a patimilor. Este reprobabilă imaginea cersetorilor care, fugind de muncă cinstită, profită de marea îngăduintă a crestinilor milosi. Nicolae Iorga spune: “Dacă as fi scris eu cele 10 porunci as mai fi adăugat una à să nu cersesti!”.
Evident aceste rânduri nu se adresează oamenilor cu adevărat necăjiti, care trebuie ajutati. De altfel, Biserica i-a îndemnat mereu pe crestini să împartă din ceea ce au, cu cei care au fost mai putin norocosi si se află în lipsuri. Primele spitale, orfelinate, azile de bătrâni si scoli au luat nastere pe lângă biserici si mănăstiri.
Aici pe pământ trăim doar o mică, dar importantă parte a vietii noastre. Mică pentru că dincolo ne asteaptă vesnicia, dincolo nu mai murim; si importantă pentru că pe pământ este locul unde trebuie demonstrăm că vrem dar si merităm să ajungem în Împărătia lui Dumnezeu. De modul în care ne ducem viata pe pământ depinde locul unde vom fi trimisi pentru totdeauna: la fericire vesnică sau la osândă si chinuri vesnice.
Pentru a ne putea mântui sunt necesare 3 conditii obligatorii:
-Trebuie să primim Harul(puterea lui Dumnezeu). Acesta este împărtăsit de Dumnezeu oamenilor în timpul Sfintelor Taine si a Sfintelor Slujbe.
-Trebuie să avem credintă în Dumnezeu.
-Trebuie să demonstrăm credinta noastră prin fapte bune. Despre cea de-a III-a conditie vorbeste si pilda de azi.
Nu este de ajuns să nu facem răul, ci trebuie să facem binele. Acelasi lucru îl spune si Sf. Ap. Matei: Nu oricine Imi zice: “Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.”(Mt.21:7) Căci “credinta fără fapte este moartă”(Iacov 2:20).
Si să nu uităm că în fiecare seamăn al nostru care se află în nevoi si care ne asteaptă ajutorul se află Iisus. Iar la Judecată celor milostivi El le va spune: “Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Căci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut.” (Mt. 25: 35-40).
Pelerinii
Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna. Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi. Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor.
– Acel om este sortit morţii ! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.
Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat înspate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii şi a efortului nu mai simţea frigul.
La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese?
Ucenicul şi înţeleptul
Un tânăr călugăr, porneşte la drum pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi devine ucenicul unui eremit. Într-o zi, ei văd un om bogat călătorind în caleaşca lui somptuoasă, însoţit de un alai de servitori.
– Iată, un om nefericit! spune înţeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deştept, dar nu şi înţelept...
– Cum este înţelepciunea?
– Înţelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul?
– Fiecare simbol are unul, două şi mai multe înţelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste
Doi pelerini mergeau pe drum. A izbugnit furtuna. Vântul le biciuia feţele cu gheaţă şi le şuiera lugubru pe la urechi. Înaintau foarte greu, aplecaţi în faţă, ca să nu-i dărâme vântul puternic, abia mişcându-şi picioarele. Dacă nu ajungeau destul de repede la refugiu, mureau îngheţaţi. Cu inima cât un purice şi orbiţi de viscol, pelerinii ajung lângă o râpă şi aud, cu greu, strigătele unui om, care căzuse acolo. Cineva cerea ajutor.
– Acel om este sortit morţii ! Să ne grăbim ca să nu sfârşim ca el ! a spus primul pelerin, continuându-şi grăbit drumul.
Al doilea pelerin, plin de milă pentru sărmanul acela, a coborât în râpă şi l-a luat înspate. Era greu omul, dar pelerinul a urcat până la drum. Efortul foarte mare, l-a făcut să se încălzească şi chiar să transpire. Din cauza greutăţii şi a efortului nu mai simţea frigul.
La câţiva paşi de adăpost s-a împiedicat de ceva. Era tovarăşul de drum, care îngheţase. Frigul îl ucisese?
Ucenicul şi înţeleptul
Un tânăr călugăr, porneşte la drum pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele şi devine ucenicul unui eremit. Într-o zi, ei văd un om bogat călătorind în caleaşca lui somptuoasă, însoţit de un alai de servitori.
– Iată, un om nefericit! spune înţeleptul eremit.
– De ce omul bogat este nefericit?
– Pentru că el este doar deştept, dar nu şi înţelept...
– Cum este înţelepciunea?
– Înţelepciunea este ca simbolul!
– Cum este simbolul?
– Fiecare simbol are unul, două şi mai multe înţelesuri; unele sunt diurne, altele nocturne. Cele diurne sunt faste, cele nocturne, nefaste
Rugaciunea mea
Doamne asculta-ma!
Doamne iarta-ma!
Doamne ajuta-ma!
Nu ma lasa!
Tie-ti multumesc!
Pe tine te slavesc!
Si te rog fierbinte,
Aculta
A mea rugaminte:
Nu ma parasi,
Si cu mine fii,
Chiar de voi gresi,
Sau m-oi indoi,
De a ta putere,
Si-a ta mangaiere.
Da-mi credita multa,
Ispitei porunca,
Sa ma lase-n pace
Sa traiesc in pace
Cu sufletu curat
Si ne-intinat.
Amin
Doamne asculta-ma!
Doamne iarta-ma!
Doamne ajuta-ma!
Nu ma lasa!
Tie-ti multumesc!
Pe tine te slavesc!
Si te rog fierbinte,
Aculta
A mea rugaminte:
Nu ma parasi,
Si cu mine fii,
Chiar de voi gresi,
Sau m-oi indoi,
De a ta putere,
Si-a ta mangaiere.
Da-mi credita multa,
Ispitei porunca,
Sa ma lase-n pace
Sa traiesc in pace
Cu sufletu curat
Si ne-intinat.
Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu