Sfantul Ierarh Nectarie

Ovidiu : De ce?

De ce mă lătră câinii, mamă?
Cu ce i-am necăjit? ce bine n-am făcut?
Sau, poate, că plecat în lumea largă
Un colț de pâine, uitat-am să le-aduc.

De ce mă lătră câinii, tată?
Acum când vin acasă neschimbat.
De ce mă lătră, soră, câinii?
Când eu în suflet satul l-am purtat.
De ce mă lătră câinii, frate?
Când lumea largă toată am umblat.

Să-mi spui părinte, Tu, de ce mă lătră câinii?
Căci uite-mă, acasă m-am întors,
Cu anii risipiți, cu brațele înfrânte,
În sufletul pribeag, cu mine, toți ați fost.

De ce te lătră câinii? Tu asta vrei să-ți spun?
Când ai plecat de-aici, aveai un suflet bun,
În lupta lumii prins, în goană de comori,
De toate ai uitat, și sufletul ți-e gol.

Ai risipit în lume, averi neprețuite,
Doar încercând ceva să dobândești,
Și-mi vii acum rănit, cu cele sufletești,
Și vrei să tacă câinii; așa tu te gândești?

Dar ei au fost lăsați, pe om să îl cunoască,
Să-l simtă când e bun, când vrea să îl iubească,
Ei te “citesc” și văd, precum o carte vie,
Că nu mai ești acel, ce dus a fost să fie.

Dar nu îți face griji, căci totul se preschimbă,
Inel și haină nouă; acum să ți se-aducă,
În suflet să devii creștin adevărat,
Și câinii n-or să latre, când te întorci în sat.

E drept ce spui părinte, plecat cu anii-am fost,
Și-am încercat în lume, să îmi câștig un rost
Dar n-am băgat de seamă, că-n lupta ce o duc,
Am sărăcit în suflet, din ce în ce mai mult.

Tu iartă-mă părinte, și tu măicuță dragă,
Că fără să-mi dau seama, în apus ajung acasă,
Și iau cu legământ, ca-ntimpul ce-o să vie,
Creștin am să devin; în suflet și-n trăire.

Silvia Avram : Cărarea Împărăției

Un suflet mare și puternic
Slujind o viață, neclintit
Stropind cu lacrimi de cucernic
Potirul Mielului jertfit.

În numele Iubirii Sfinte
Statornic doar în crezul său,
Prin țelul sfânt și azi clădește
Cărare către Dumnezeu.

Puțini mai sunt, acum pe lume
Exemple pentru veșnicie
Prin viața lor să ne îndrume
Pe drumul către Împărăție.

În memoria părintelui Arsenie Boca.