Sfantul Ierarh Nectarie

Ți-e frică de cruce? Răstignește-ți egoismul!

Mi-e
frică să sufăr. Mi-e frică și de cea mai mică durere. Mie, frigul mi se
pare cea mai înspăimântătoarea durere fizică, altora durerea de măsea. 
Pentru alții singurătatea poate fi simțită adesea ca o durere de ordin 
fizic. Oricum ar fi, suferința nu este pe placul nostru. 

Știm că pentru a ajunge la Înviere trebuie să trecem prin povara Crucii, așa cum a făcut și Hristos Domnul.

Dar oare este obligatoriu ca toți să suferim? Sau unii se pot erija? Există oare o cale spre mântuire fără suferință?

Părintele Serafim Rose spunea:

"Noi,
cei ce ne numim creștini, nu trebuie să așteptam nimic altceva decât să
fim răstigniți. Căci a fi creștin înseamnă a te răstigni, în aceste 
vremuri si în oricare alte vremuri, de când Hristos a venit întâia data.
(...) Și trebuie să fim răstigniți la vedere, în ochii lumii, căci 
împărăția lui Hristos nu este din această lume, și lumea nu o poate 
primi, și nu o poate primi nici măcar un singur reprezentant al ei, nici
pentru o singura clipa.”

Ce-o fi însemnând această răstignire pentru noi cei de astăzi?

Sfinții
Părinți spun că suferința vine din lipsa plăcerii. Suferim pentru că 
vrem să trăim o stare continuă de gustare a plăcerii, și când acest 
fenomen este întrerupt, din diferite motive, apare durerea, sau 
întristarea după momentele în care eram obișnuiți cu gustarea plăcerii.

Deși
sunt foarte mândru și egoist încerc uneori, cu ajutorul lui Dumnezeu, 
în relațiile cu cei din jur să-mi dau mai puțină importanță mie însumi 
și mai multă celorlalți. Dacă am de împărțit ceva, dau celorlalți partea
mai mare și mie pe cea mai mică. Dacă din princina condițiilor, unele 
persoane dintr-un grup trebuie să suporte anumite inconveniente și 
altele nu, atunci mă plasez în grupul cu inconveniente. Dacă sunt 
refuzat, jignit, sau dat la o parte, accept acest lucru cu calm și mă 
retrag fără să reacționez. Dacă sunt nedreptățit de șefi, persoane cu 
rang mai înalt, atunci plec capul și mă retrag, fără să fac tam-tam. 
Încerc întotdeauna să nu deranjez prin dorințele mele și nici să mă 
impun, chiar dacă autoritatea mi-ar permite acest lucru (ca tată, soț, 
client, beneficiar, cetățean, etc.)

Această
atitudine, pe care am învățat-o din Evanghelie, m-a ajutat de multe ori
să scăp de suferință, pentru că din punct de vedere moral m-am plasat 
pe o poziție pe care știam că o să sufăr și mă pregăteam pentru asta. 
Eram împăcat cu ideea și parcă de fiecare dată prindeam curaj să rezist,
și ceream ajutor lui Dumnezeu. Plasându-mă pe o poziție care nu 
incomoda pe ceilalți, ba dimpotrivă, îi favoriza, nu aveam concurență, 
nu îmi era frică de o suferință ulterioară, ci acceptam direct suferința
maximă pe care o puteam obține în acea postură în grup. Acest lucru îmi
dădea liniște și scăpam de frica aceea: „dacă o să fiu eu cel care...”.
Scăpam de amenințarea cuțitului la gât și eram mai liniștit.

Din
punct de vedere psihologic aș putea spune că aceste gen de comportament
te ajută să te plasezi pe poziția în care vei obține minimul de plăcere
cu minimul de frustrări... prin urmare și un minim de suferință, dacă 
ne gândim că suferința este defapt durerea care provine din neîmplinirea
dorințelor (nevoilor).

Dacă te 
auto-propui primul, pentru a avea cele mai mari beneficii într-un grup, 
atunci te plasezi pe poziția în care vei obține maximul de plăcere dar 
și cu maximul de frustrări, frustrări provenite din teama că cei din jur
nu-ți vor confirma poziția și vei ajunge până la urmă să beneficiezi de
mai puțin sau chiar deloc.

Dacă 
suntem puțin atenți la ce se întâmplă în lumea noastră vom observa că 
acolo unde este ciolanul acolo sunt și câinii. Unde sunt beneficii și o 
vacă de muls acolo e mare concurență. Unde se fac bani repede și 
beneficiile vin pe termen scurt, acolo trag majoritate oamenilor. Unde-i
chin, suferință, muncă, trudă, stres, beneficii pe termen lung, acolo 
vin puțini sau deloc. Un părinte din Muntele Athos întrebat dacă are 
liniște și dacă se poate ruga el a răspuns ceva de genul: „În sărăcie nu te deranjează nimeni”. Dacă n-ai nimic valoros care să-i atragă pe ceilalți, atunci nu vei fi deranjat și nici luat la ochi.

Dacă
vrei prin atitudinea ta bani, funcții înalte, câștiguri politice, dacă 
ai influențe asupra maselor de oameni, sau poți în vreun anumit fel 
aduce beneficii altora, atunci cu siguranță vei avea concurență și vor 
vrea și alții o felie din tortul tău. Poziționându-te astfel poți lesne 
să ajungi la suferință, neobținând ceea ce ți-a propus.

În
general lumea caută cele materiale și aici se dă toată bătălia, și e 
normal că din această „luptă” cei implicați să iasă răniți și suferind.

Cu cât acorzi mai puțină importanță celor materiale și mai multă celor duhovnicești cu atât vei fi mai puțin interesant pentru lume, și vei ieși mai puțin rănit din această luptă.

În concluzie, am putea spune că suferim doar pentru că dăm în gât după cele lumești, strofocându-ne așa de mult să le obținem.

Astfel
Crucea pe care trebuie s-o purtăm toți pentru a ajunge la Înviere nu 
este altceva decât lepădarea de cele materiale, sau încercarea continuă 
de a obține bucurie din cele duhovnicești, din relația cu Dumnezeu și 
oamenii.

Presupunând că există o cale 
spre mântuire cu minim de suferință, acea cale este chiar viața trăită 
fără a pune preț pe cele materiale, dar raportându-ne mereu la poruncile
Mântuitorului Hristos.

Dacă vrem să 
ne mântuim fără suferință, atunci să ne lăsăm pe noi la urmă și să-i 
punem pe ceilalți întâi. Să slujim tuturor și abia la urmă nouă!

De aceea am spus că dacă ne este frică de Cruce, să ne răstignim egoismul!

Putem fugi de suferință, transformând Crucea lui Hristos în renunțare la toate cele ale lumii!

În
Tradiția Bisericii Ortodoxe Crucea este de fapt asceză, dezpătimire, 
luptă pentru a lepăda păcatul – ca singur responsabil pentru suferință. 
Păcatul ne face egoiști și ne poziționează pe postura psihologică în 
care să așteptăm maximul de plăcere.

Smerenia
dimpotrivă, ne poziționează în postura omului care nu vrea nimic, 
mulțumit mereu cu toate, care nu vrea să deranjeze pe nimeni, și care 
are o problemă doar cu el însuși și niciodată cu ceilalți, dispus 
oricând să suporte condiții de trai mai grele, sau o lipsă a plăcerilor.