POVESTI CU TALC - MUTU STRAMBU SI RUGACIUNEA PE LITERE
As vrea sa va daruiesc si eu o poveste din cartea pe care am citit-o astazi, "Ogorul cu ingeri". Cum este prea lunga ca sa o pot transcrie pe toata, o voi rezuma si voi copia pasajele cheie.
Mutu Strambu
Intr-un sat traia odata un om handicapat, si mut si stramb, de care radeau toti, dar mai cu seama nea Mitica, paracliserul. Doar copiii il iubeau, pentru ca din mainile sale strambe ieseau jucarii frumoase. Intr-o zi, in sat s-a facut mare valva: venea Vladica de la oras, sa slujeasca in biserica lor....
"Si-asteptara sa vada venind un popa inalt, cu uitatura rece, cazut de prin icoane. [...] Si cand colo, din trasura inflorita cu floare de soc si iasomie, colea spre ei... insusi Sf. Nicolae din icoane! Bland, mangaind aerul cu degetele impreunate in semnul crucii, batranelul ce venea spre ei calca aerul. Nici cand l-au vazut in hainele de Liturghie, copiii nu puteau face uitare de chipul de om cuminte, bland, cu o privire care, curios, aurie si lacramata de dragoste, parea ca seamana cu a Mutului Stramb. Si Mutu era si el acolo..."
La liturghia arhiereasca la care participa tot satul, nea Mitica l-a scos afara pe Mutu Strambu si l-a asezat in tinda bisericii, "sa nu ia aerul domnilor veniti cu mitropolitul". Ba mai mult, ia ligheanul in care isi spalasera mainile preotii si vladica si arunca, in batjocura, apa peste Mutu.
"Si ca si cum zilei nu-i ajunsese emotia ei, vazura pe Mitropolit taind in doua sirul de lume din biserica si, inaintand, imbratisa pe Mutu-Strambu, zicandu-i, umilit de gestul de slugoi al lui nea Mitica: Iarta-ma! Iarta-ne, frate!
Tot gandul ii ducea pe toti ca nu se poate, nu avea cum sa se fi intamplat asta! Mutul Strambu se indrepta din incovoiala din care sedea si cu ochii siroind de apa, sfintita prin spalare de preoti si lacrima sfintita de durere, se indrepta cu totul. Ba mai reusi sa ingaime: Hristos Viu in mijlocul nostru, Inalt Preasfintite!"
Dupa terminarea sarbatorii, mitropolitul pleaca din sat.
"Mutu Strambu spunea ca pleaca vladica spre alti muti si strambi care isi asteapta indreptarea si graiul. Care isi asteapta imbratisarea..."
Taranul si "rugaciunea pe litere"
Era odata un taran, care nu prea avea el stiinta de carte, dar care nu mergea pe nicaieri fara sa isi ia cartea de rugaciuni. Memoria nu il ajuta deloc si nu stia pe dinafara nicio rugaciune. Intr-o zi, a plecat la drum pe mare graba si si-a uitat cartea. Cand a venit ora rugaciunii, s-a intristat tare mult ca isi uitase cartea si ca nu stia nicio rugaciune. Si iata ce s-a gandit:
"Doamne, Tu care esti bun si le stii pe toate si pe toate le ierti! Uita-te si la mine, pacatosul, ca mi-am uitat acasa cartea de rugaciuni! Si fiindca altceva nu ma pricep a face, uite, o jumatate de ora o sa rostesc alfabetul de la cap la coada. Si Tu o sa alegi de acolo literele care alcatuiesc rugaciunile, caci Tu le stii pe toate si uite asa poate voi simti si eu ca ma rog!"
Se spune ca un inger, trecand pe acolo, a zis: "Viu este Domnul, Dumnezeul nostru ca nu am auzit pana astazi o rugaciune mai puternica ca aceasta de acum, a taranului!"
Mutu Strambu
Intr-un sat traia odata un om handicapat, si mut si stramb, de care radeau toti, dar mai cu seama nea Mitica, paracliserul. Doar copiii il iubeau, pentru ca din mainile sale strambe ieseau jucarii frumoase. Intr-o zi, in sat s-a facut mare valva: venea Vladica de la oras, sa slujeasca in biserica lor....
"Si-asteptara sa vada venind un popa inalt, cu uitatura rece, cazut de prin icoane. [...] Si cand colo, din trasura inflorita cu floare de soc si iasomie, colea spre ei... insusi Sf. Nicolae din icoane! Bland, mangaind aerul cu degetele impreunate in semnul crucii, batranelul ce venea spre ei calca aerul. Nici cand l-au vazut in hainele de Liturghie, copiii nu puteau face uitare de chipul de om cuminte, bland, cu o privire care, curios, aurie si lacramata de dragoste, parea ca seamana cu a Mutului Stramb. Si Mutu era si el acolo..."
La liturghia arhiereasca la care participa tot satul, nea Mitica l-a scos afara pe Mutu Strambu si l-a asezat in tinda bisericii, "sa nu ia aerul domnilor veniti cu mitropolitul". Ba mai mult, ia ligheanul in care isi spalasera mainile preotii si vladica si arunca, in batjocura, apa peste Mutu.
"Si ca si cum zilei nu-i ajunsese emotia ei, vazura pe Mitropolit taind in doua sirul de lume din biserica si, inaintand, imbratisa pe Mutu-Strambu, zicandu-i, umilit de gestul de slugoi al lui nea Mitica: Iarta-ma! Iarta-ne, frate!
Tot gandul ii ducea pe toti ca nu se poate, nu avea cum sa se fi intamplat asta! Mutul Strambu se indrepta din incovoiala din care sedea si cu ochii siroind de apa, sfintita prin spalare de preoti si lacrima sfintita de durere, se indrepta cu totul. Ba mai reusi sa ingaime: Hristos Viu in mijlocul nostru, Inalt Preasfintite!"
Dupa terminarea sarbatorii, mitropolitul pleaca din sat.
"Mutu Strambu spunea ca pleaca vladica spre alti muti si strambi care isi asteapta indreptarea si graiul. Care isi asteapta imbratisarea..."
Taranul si "rugaciunea pe litere"
Era odata un taran, care nu prea avea el stiinta de carte, dar care nu mergea pe nicaieri fara sa isi ia cartea de rugaciuni. Memoria nu il ajuta deloc si nu stia pe dinafara nicio rugaciune. Intr-o zi, a plecat la drum pe mare graba si si-a uitat cartea. Cand a venit ora rugaciunii, s-a intristat tare mult ca isi uitase cartea si ca nu stia nicio rugaciune. Si iata ce s-a gandit:
"Doamne, Tu care esti bun si le stii pe toate si pe toate le ierti! Uita-te si la mine, pacatosul, ca mi-am uitat acasa cartea de rugaciuni! Si fiindca altceva nu ma pricep a face, uite, o jumatate de ora o sa rostesc alfabetul de la cap la coada. Si Tu o sa alegi de acolo literele care alcatuiesc rugaciunile, caci Tu le stii pe toate si uite asa poate voi simti si eu ca ma rog!"
Se spune ca un inger, trecand pe acolo, a zis: "Viu este Domnul, Dumnezeul nostru ca nu am auzit pana astazi o rugaciune mai puternica ca aceasta de acum, a taranului!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu