Pentru suflet
“Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu.” (Sfântul Tihon)
Despre darul lacrimilor
Confesiune a Sfântului Ignatie Briancianinov
Sunt mai multe feluri de lacrimi. Unul plânge de ciudă,iar altul plânge pentru că l-a întristat cineva. Un altul plânge pentru că i-a pierdut pe cei mai dragi şi mai iubiţi ai lui.Aşadar, felurite sânt lacrimile.
Există lacrimi de pocăinţă, care vin din mustrarea de constiinţă pentru păcatele făcute, şi când omul îşi vine în fire,începe să plângă. Atunci lucrează harul lui Dumnezeu: sufletulîşi vine în fire pentru a se putea spăla, prin lacrimi.Da, da! Şi când vin lacrimile acestea, sant lacrimi de pocăinţă, sânt daruri ale harului de la Domnul, pe care El le dă sufletului. Când omul îşi vine în fire, începe treptat să se slobozească de grijile lumii acesteia şi de iubirea de sine, de toate grijile sale, şi se încredinţează în mâinile lui Dumnezeu – şi acolo se smereşte sufletul său, şi de atunci petrece neîncetat în umilinţă. Numai un asemenea suflet poate fi neîncetat,neîntrerupt, în smerenie, care este lipsită de grija lumii acesteia.
Dacă plângem de ciudă, nu avem nici un folos; dacă plângem pentru că cineva ne-a defăimat, nu avem nici un câştig. Astfel de lacrimi ne sânt chiar păgubitoare.
Despre darul lacrimilor
Confesiune a Sfântului Ignatie Briancianinov
Sunt mai multe feluri de lacrimi. Unul plânge de ciudă,iar altul plânge pentru că l-a întristat cineva. Un altul plânge pentru că i-a pierdut pe cei mai dragi şi mai iubiţi ai lui.Aşadar, felurite sânt lacrimile.
Există lacrimi de pocăinţă, care vin din mustrarea de constiinţă pentru păcatele făcute, şi când omul îşi vine în fire,începe să plângă. Atunci lucrează harul lui Dumnezeu: sufletulîşi vine în fire pentru a se putea spăla, prin lacrimi.Da, da! Şi când vin lacrimile acestea, sant lacrimi de pocăinţă, sânt daruri ale harului de la Domnul, pe care El le dă sufletului. Când omul îşi vine în fire, începe treptat să se slobozească de grijile lumii acesteia şi de iubirea de sine, de toate grijile sale, şi se încredinţează în mâinile lui Dumnezeu – şi acolo se smereşte sufletul său, şi de atunci petrece neîncetat în umilinţă. Numai un asemenea suflet poate fi neîncetat,neîntrerupt, în smerenie, care este lipsită de grija lumii acesteia.
Dacă plângem de ciudă, nu avem nici un folos; dacă plângem pentru că cineva ne-a defăimat, nu avem nici un câştig. Astfel de lacrimi ne sânt chiar păgubitoare.
PE TRASEUL CĂTRE STELE...
Pe traseul către stele
Întâlnim şi spini şi zgură
Dar ne ducem mai departe
Vrem s-avem trăirea pură
Vrem s-alegem partea bună
Pe Hristos să-L peamărim
Lui să-I dăm întâietate
Doar pe El să Îl slujim.
Pe traseul spre răsplată
Oamenii ne dau prigoane
Să-i iertăm şi să-i iubim
Vom primi în Cer coroane
Suntem purtători de steaguri
Ce-aparţin unui Regat
Fără ură sau revoltă
Fără duhul necurat.
Doar turişti suntem prin lumea
Bântuită de nevoi,
Lumea-n care credincioşii
Sunt trataţi cu mult noroi
Răspândim în jurul nostru
Cunoştinţa despre Har
Despre Viaţă şi Lumină
Desprea-al iadului coşmar.
Pe traseul către stele
Depăşim orice-ncercare
Ne-ajutăm unul pe altul
Şi privim spre larga zare
Ne-avântăm cu drag spre ţintă
Ştim precis Cine-i cu noi
Şi păşim cu-ncredinţare
Spre viaţa de apoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu