„Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: «Să nu juri strâmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.» Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Felul vostru de vorbire să fie: «Da, da; nu, nu»; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău“ (Matei 5:33-37).
"După cum fumul de la un copac care arde urcă în aer, aşa urcă şi sufletul dintr-un trup mistuit de putreziciune. Conştiinţa omului este vocea lui Dumnezeu Cel Atotprezent, care vorbeşte în inimile oamenilor. Cel Atoatefăcător şi Cel Ce este, Domnul, ne cunoaşte pe toţi ca şi pe Sine, cu gândurile, intenţiile, cuvintele şi faptele noastre, cele prezente, trecute şi viitoare. Oricât de mult mi-aş lăsa gândurile şi imaginaţia să alerge în viitor, ştiu că Dumnezeu întotdeauna mi le va devansa, le va cunoaşte înaintea mea şi la capătul acestei alergări va fi întotdeauna El, după cum El mă urmăreşte în toate drumurile mele: „Ochii Lui sunt deschişi asupra tuturor căilor fiilor oamenilor” (Ieremia 32, 19). „Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?” (Psalmul 138, 7)." (Sfântul Ioan din Kronstadt)
"Aşa cum cloşca se îngrijeşte să-şi adune puii şi-i hrăneşte şi-i încălzeşte, tot astfel şi Mântuitorul îi adună pe cei credincioşi sub dreapta Sa. Hristos a vrut să adune pe fiii israeliţilor şi cu dragoste să-i încălzească şi să-i hrănească, însă ei s-au lepădat de El. Prin urmare, în acest sens, „cloşca” Îl semnifică pe Hristos, iar „puii” sunt simbol al ucenicilor Săi credincioşi." (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu